Premiul UE pentru Literatură

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură a fost înființat în anul 2009 și este finanțat prin programul Europa Creativă, gestionat de Comisia Europeană. Principalul rol al acestei distincții este de a promova diversitatea culturală și lingvistică în Europa, cărțile premiate fiind apoi traduse, cu sprijinul UE, în diferite limbi vorbite în Europa.

Premiul UE pentru Literatură este coordonat de un consorțiu, selecționat de Comisia Europeană. Acesta este format din membri ai Federației Librarilor din Europa, Consiliului Scriitorilor Europeni și ai Federației Editorilor Europeni. Amintitul consorțiu are un dublu rol: de a selecționa juriile naționale din cele 12 țări participante și de a organiza ceremonia de decernare a premiului.

În cadrul programului Europa Creativă sunt înscrise 37 de țări. Prin rotație, în cadrul unui ciclu care se încheie în trei ani, 12 țări participă, anual, la competiția pentru Premiul UE pentru Literatură, potrivithttp://www.euprizeliterature.eu/what-eupl. Primul ciclu s-a derulat în intervalul 2009-2011, iar cel de-al doilea între anii 2012-2014.

Pe lângă statele membre UE, în competiția pentru premiu mai intră Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Turcia. Cei 12 autori câștigători, câte unu pentru fiecare țară, sunt desemnați de jurii alcătuite în fiecare din cele 12 state europene care participă în anul respectiv. Fiecare juriu național este alcătuit din minim trei persoane și maxim cinci. Pentru a intra în competiție, fiecareAUTOR trebuie să îndeplinească trei criterii: să fie cetățean al țării respective; să aibă publicate între 2 și 4 opere literare; opera literară luată în considerare să fi fost publicată cu cel mult cinci ani în urmă.

Până în prezent, trei autori români au fost recompensați cu Premiul UE pentru Literatură: în anul 2010 — Răzvan Rădulescu pentru volumul ”Teodosie cel Mic”; în 2013 — Ioana Pârvulescu, pentru romanul ”Viața începe vineri”; 2016 — Claudiu M. Florian — pentru cartea ”Vârstele jocului. Strada Cetății”.

Europa Creativă este cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului, conform http://www.europa-creativa.eu/.

Programul are un buget total de 1,46 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020 și este gestionat de Comisia Europeană prin Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură, care primește și evaluează aplicațiile. Europa Creativă are două subprograme: Media, Cultura și, din 2016, o componentă transectorială, dedicată garantării creditelor bancare pentru sectoarele culturale și cooperării în domeniul politicilor culturale.