Ministerul Educaţiei: Peste 100.000 de cadre didactice vor fi formate în dezvoltarea competenţelor pentru Pedagogie digitală

Ministerul Educaţiei va aloca 80 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru formarea a peste 100.000 de cadre didactice în dezvoltarea competenţelor-cheie pentru Pedagogie digitală.

„Ministerul Educaţiei, în calitate de coordonator de reforme şi investiţii finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte ‘Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar’, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C15: Educaţie”, a informat Ministerul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, se vor aloca 80 milioane de euro pentru formarea a cel puţin 100.000 de cadre didactice în dezvoltarea competenţelor-cheie pentru Pedagogie digitală, în special pentru formarea cadrelor didactice din zonele rurale şi din alte medii defavorizate, care vor avea prioritate în selecţia grupului ţintă.

„Prin intermediul acestui apel se urmăreşte dezvoltarea şi implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar de stat, ce are ca obiectiv dezvoltarea competenţelor-cheie de pedagogie digitală, pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare la clasă”, afirmă reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Solicitanţii eligibili (care pot depune proiecte atât individual, cât şi în parteneriat) sunt:
* Instituţii de învăţământ superior publice sau private, acreditate sau autorizate provizoriu;
* Furnizori publici sau privaţi de formare continuă.

Ministerul Educaţiei precizează că solicitanţii trebuie să demonstreze în cererea de finanţare că au capacitatea managerială (existenţa resurselor umane şi materiale) de a planifica si organiza programul de formare, expertiză şi resursele necesare de a derula activităţile de monitorizare şi evaluare propuse în cadrul Proiectului, experienţă anterioară în formarea continuă a cadrelor didactice.

„Beneficiarul finanţării trebuie să prioritizeze, în cadrul grupului-ţintă, cadrele didactice de la nivelul gimnazial şi liceal, precum şi cadrele didactice din mediul rural şi din zonele defavorizate. Pentru a respecta distribuţia regională, un solicitant al finanţării poate selecta cadrele didactice din cadrul unei singure regiuni de dezvoltare a României în cadrul unui proiect, însă poate depune unul sau mai multe proiecte pentru una sau mai multe regiuni de dezvoltare”, afirmă aceeaşi sursă. AGERPRES