Sindicatele din învăţământ: Ministerul Finanţelor urmăreşte destabilizarea sistemului educaţional

Federaţiile sindincale reprezentative din învăţământ au transmis, marţi, că este „abuzivă” şi „dispreţuitoare” atitudinea Ministerului de Finanţe de a refuza avizarea memorandumului privind ocuparea posturilor devenite vacante în anul 2023.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’ – federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar şi învăţământ superior – consideră abuzivă, dar şi dispreţuitoare faţă de educaţia din România atitudinea Ministerului Finanţelor de a refuza avizarea memorandumului privind ocuparea posturilor devenite vacante în anul 2023. În total dispreţ faţă de prevederile legale în vigoare – respectiv cele ale art. XVII alin. (5) din Legea nr. 296/2023 şi ale art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2023 (ce permit ca, prin memorandum al Guvernului, să se aprobe ocuparea posturilor devenite vacante în anul 2023, respectiv permit ocuparea posturilor care devin vacante/temporar vacante în anul 2024) – proiectul de memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei pentru ocuparea posturilor vacante din educaţie este blocat de Ministerul Finanţelor, până la data la care se transmite situaţia privind posturile care se vacantează, la nivel naţional, în învăţământul preuniversitar şi în cel superior, până în anul 2025”, se afirmă într-un comunicat comun al federaţiilor sindicale.

De asemenea, sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că buna desfăşurare a procesului educaţional, atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în învăţământul superior, presupune asigurarea resursei umane necesare, în funcţie de nevoi, indiferent de natura postului care s-a vacantat sau se va vacanta.

Totodată, cele trei federaţii reamintesc „factorilor decizionali” că acţiunile de protest din primăvara şi din vara anului trecut au fost generate de starea generală de nemulţumire a salariaţilor din învăţământ, „desconsideraţi sistematic în ultimii ani”.

„Nu trebuie uitat că una dintre problemele ridicate a fost lipsa de personal, federaţiile sindicale solicitând, în mod constant, asigurarea resursei umane calificate şi suficiente, indiferent de natura postului”, se arată în comunicat.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” consideră că Guvernul României trebuie să aibă „ca prioritate” buna funcţionare a sistemului educaţional, inclusiv prin asigurarea resursei umane calificate şi suficiente, „nu blocarea, prin orice mijloace”, a ocupării posturilor din învăţământ. AGERPRES