Potrivit propunerii legislative iniţiate de senatorul neafiliat Cosmin Poteraş, constituie infracţiune organizarea de petreceri şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură să tulbure liniştea locuitorilor nu numai în mediul urban cum prevede legea în vigoare ci şi în mediul rural.
Legea 61/1991, în vigoare, stipulează că „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”, constituie contravenţie, iar propunerea legislativă elimină sintagma „în mediul urban”.
O altă modificare prevăzută în proiectul de act normativ prevede că faptele de tulburare a liniştii locuitorilor/locatarilor se sancţionează şi dacă acestea se repetă într-un interval de 72 de ore, faţă de 24 de ore cât este stipulat în forma actuală a legii.
Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative „tulburarea liniştii publice a devenit una dintre problemele care afectează viaţa oamenilor din ce în ce mai des”.
„Zgomotul şi comportamentul deranjant sunt din ce în ce mai frecvente în locurile publice şi vecinătăţi. Oamenii sunt deranjaţi constant de petreceri zgomotoase, muzică puternică, sunete cauzate de lucrări sau alte activităţi care tulbură liniştea. Din păcate, amenzile pentru tulburarea liniştii publice sunt prea mici pentru a descuraja astfel de comportamente. Creşterea amenzilor pentru tulburarea liniştii publice va aduce mai multe beneficii cetăţenilor dar şi autorităţilor publice”, explică Poteraş în expunerea de motive.
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES