La sediul MApN a avut loc, luni, ceremonia de arborare pe catarg a drapelelor Suediei, României şi NATO, cu ocazia intrării Suediei în Alianţa Nord-Atlantică, în prezenţa ministrului Angel Tîlvăr şi a ambasadoarei Regatului Suediei în România, Therese Hyden.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cadrul ceremoniei, ministrul Apărării a declarat că Suedia, în calitate de membru al NATO, va contribui în mod egal atât la elaborarea politicilor şi deciziilor Alianţei, cât şi la consolidarea forţelor aliate. „Noul aliat aduce la masa NATO o armată puternică şi bine pregătită, precum şi o industrie de apărare robustă”, a afirmat Angel Tîlvăr.
„Pentru consolidarea situaţiei de securitate este nevoie şi de măsuri de descurajare a Rusiei, iar aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, alături de Finlanda, va aduce contribuţii substanţiale la postura integrată de apărare şi descurajare pe flancul estic, asigurând coerenţă şi unitate de la Marea Baltică la Marea Neagră. Ca exemplu concret, Finlanda va participa în această vară la misiuni de poliţie aeriană întărită în regiunea noastră, cu avioane F-18. Suntem siguri că şi cu Suedia vom identifica numeroase proiecte comune. România rămâne un ferm susţinător a Politicii Uşilor Deschise, iar aderarea Suediei demonstrează că uşa NATO rămâne deschisă şi că împreună suntem mai puternici”, a punctat Tîlvăr.
La rândul său, ambasadoarea Regatului Suediei în România, Therese Hyden, a precizat că ţara sa intenţionează să se ridice la înălţimea aşteptărilor tuturor aliaţilor NATO.
„Vom împărtăşi aceleaşi provocări, riscuri şi responsabilităţi asemenea tuturor statelor aliate, vom contribui cu toate capabilităţile noastre şi vom respecta valorile Tratatului de la Washington. Odată cu intrarea în NATO, Alianţa Nord-Atlantică va fi mai puternică şi Suedia va fi mai în siguranţă”, a declarat diplomatul, citat în comunicat.
Imediat după declanşarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, Suedia a luat decizia, după 200 de ani de neutralitate, de a renunţa la politica de nealiniere militară şi de a beneficia de garanţiile de securitate oferite de Alianţă. Acest pas extrem de important are ca bază 30 de ani de parteneriat strâns cu NATO, timp în care armatele României şi Suediei s-au antrenat şi au participat împreună la misiuni şi operaţii, în Kosovo şi Afganistan şi au colaborat strâns la consolidarea securităţii atât la nivel european, cât şi global, arată MApN. AGERPRES