Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, un îndrumător spiritual de seamă și un susținător al valorilor autentice, va susține la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași conferința „Biserica, spital duhovnicesc”, o reflecție asupra rolului Bisericii în vindecarea și îngrijirea sufletului uman. Evenimentul va avea loc marți, 16 aprilie 2024, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”.
„Este o bucurie și o onoare să-l avem alături de noi pe Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în «luna pentru viață» care vine să statornicească Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Sunt convins că prelegerea Înaltpreasfinţiei Sale va aduce speranță și întărire în misiunea și lucrarea pe care ni le-am asumat, ca slujitori ai sănătății”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan s-a născut în data de 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, județul Argeș. A absolvit în 1984 Institutul Teologic de Grad Universitar din București, iar în 1990 Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris, obținând titlul de doctor în Teologie cu lucrarea „Divino-umanitatea lui Hristos și îndumnezeirea omului în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul“.
În iulie 1985 a fost tuns în monahism la Schitul Crasna, Mănăstirea Sinaia, din jud. Prahova. Pe 22 octombrie 2000 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.
În același timp cu exercitarea misiunii propriu-zise de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, împlinește, din încredințarea Sfântului Sinod, responsabilitatea de Președinte al Comisiei canonice, juridice și pentru disciplină a Sfântului Sinod. A fost Locum-tenens de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America și Canada, Locum-tenens de Episcop al Episcopiei Severinului și Strehaiei Locum-tenens de Episcop al Episcopiei de Slatina.
În data de 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În data de 8 iunie 2008 a fost întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.