CNA a adoptat, în şedinţa de miercuri, decizia privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2024.
„Reflectarea campaniei electorale în audiovizual începe vineri, 10 mai 2024, ora 0,00, şi se încheie în ziua de vineri, 7 iunie 2024, ora 7,00. Candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi, denumiţi în continuare competitori electorali, au acces gratuit la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, în condiţiile art. 66 – 68 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în decizia CNA.
Conform sursei citate, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali, respectând următoarele principii:
* echitate – toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului;
* echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale competitorilor electorali;
* corectitudine – toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.
Pentru reflectarea campaniei electorale, radiodifuzorii pot realiza şi difuza numai următoarele tipuri de emisiuni cu caracter electoral:
*** emisiuni informative, prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale candidaţilor; în acest scop, durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute; emisiunile informative electorale pot fi difuzate în zilele de luni până duminică;
*** emisiuni electorale, prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în care competitorii electorali îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală; în situaţia transmiterii în direct a unor activităţi de campanie, durata acestor transmisii se va încadra în timpul de antenă acordat fiecărui competitor electoral potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare; emisiunile vor fi identificate ca atare la începutul emisiunii, în cazul posturilor de radio şi, respectiv, vor fi semnalate prin marcajul „emisiune electorală”, afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune; emisiunile electorale pot fi difuzate în zilele de luni până vineri;
*** de dezbatere electorală, prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea a cel puţin doi candidaţi sau reprezentanţii lor; în cazul neparticipării unui candidat sau a unui reprezentant al acestuia, acest fapt este menţionat; emisiunile vor fi identificate ca atare la începutul emisiunii, în cazul posturilor de radio şi, respectiv, vor fi semnalate prin marcajul „emisiune de dezbatere electorală”, afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune; emisiunile de dezbateri electorale pot fi difuzate în zilele de luni până duminică.
Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate, echitate şi de informare corectă a publicului. (…) Candidaţii care deţin funcţii publice pot apărea în emisiunile informative numai în probleme legate de exercitarea funcţiei lor; în aceste situaţii radiodifuzorii au obligaţia să asigure echidistanţa şi pluralismul de opinii.
Emisiunile electorale se realizează în direct sau se înregistrează, în cadrul timpului de antenă acordat fiecărui competitor electoral, în proporţiile stabilite de aceştia. Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi cea de candidat sau de reprezentant al acestuia; în cazul posturilor de televiziune, numele şi calitatea persoanelor invitate vor fi vizibile pe ecran la momentul intervenţiei acestora.
În cadrul emisiunilor electorale şi de dezbateri electorale este interzisă combinarea de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.
Conţinutul spoturilor electorale trebuie să respecte următoarele cerinţe:
* să nu pună în pericol ordinea constituţională, ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a bunurilor;
* să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice;
* să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.
Începând cu 48 de ore înainte de începerea votării şi până la încheierea votării sunt interzise:
* prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă;
* difuzarea de spoturi de publicitate electorală;
* invitarea sau prezentarea candidaţilor şi/sau a reprezentanţilor competitorilor electorali în emisiunile şi programele posturilor de radio şi de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 76 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
* comentarii privind desfăşurarea campaniei, precum şi cele privind candidaţii şi competitorii electorali.
În ziua votării sunt interzise prezentarea de sondaje realizate la ieşirea de la urne înainte de încheierea votării; comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării; îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali. AGERPRES