Conform datelor centralizate, 58% dintre respondenţi au declarat că au returnat ambalaje SGR de cel puţin trei ori, până în prezent, însă la polul opus, peste 38% dintre persoanele care nu au participat încă la Sistemul de Garanţie – Returnare intenţionează să facă acest lucru în viitorul apropiat.
În prezent, nivelul de notorietate al SGR în rândul populaţiei este foarte ridicat, cu o pondere de 96%, în creştere faţă de noiembrie 2023, când acest procent era de 90%. De asemenea, peste 70% dintre respondenţi consideră Sistemul ca fiind cea mai bună soluţie pentru colectarea şi reciclarea ambalajelor.
Trei sferturi dintre români (75%) consideră RetuRO drept compania a cărei misiune este aceea de a face ţara mai curată şi care întreprinde eforturi constante de a educa şi de a încuraja în rândul populaţiei un comportament responsabil faţă de mediu şi faţă de importanţa reciclării.
„Acest studiu ne confirmă faptul că românii au o preocupare reală pentru mediul înconjurător şi îşi doresc să se implice şi să recicleze. Sistemul de Garanţie-Returnare le oferă un instrument accesibil şi practic prin care pot face acest lucru. Rezultatele studiului sunt foarte bune, iar premisele sunt optimiste, dacă ne uităm la faptul că majoritatea consumatorilor care nu au folosit încă Sistemul de Garanţie – Returnare intenţionează să-l adopte în viitorul apropiat. În acelaşi timp, cea mai mare parte dintre consumatorii români consideră SGR ca fiind cea mai bună soluţie pentru colectarea şi reciclarea ambalajelor. Un aspect important pe care îl observăm este că familiaritatea consumatorilor a crescut pe măsură ce oamenii au început să îşi însuşească sistemul în viaţa de zi cu zi. Campaniile de informare constante pe care RetuRO le-a derulat pe toate canalele şi în toate punctele de contact au contribuit, de asemenea, la creşterea notorietăţii SGR în rândul românilor. Putem afirma cu încredere că SGR a dat startul unei schimbări structurale şi culturale în România cu privire la importanţa reciclării”, a declarat Gemma Webb, CEO şi preşedinta RetuRO SGR.
În decursul primelor patru luni de la lansarea oficială a Sistemului de Garanţie – Returnare, la nivel naţional, peste 100 de milioane de ambalaje au fost returnate de către consumatori şi mai mult de un miliard de ambalaje au fost puse pe piaţă de către producători.
Studiul Kantar a fost realizat în luna martie a acestui an, pe un eşantion de 600 de persoane din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie ce funcţionează pe principiul „not for profit”, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.
Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană. AGERPRES