Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că, începând de miercuri, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC va fi extins la nivelul altor şapte municipii reşedinţă de judeţ şi în alte 26 de unităţi administrativ-teritoriale.
„Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Evidenţă a Persoanelor din judeţele Bistriţa-Năsăud, Buzău, Mureş, Neamţ, Sălaj, Vaslui şi Vrancea, precum şi al direcţiilor locale de evidenţă a persoanelor implicate, a realizat extinderea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ Bistriţa, Buzău, Focşani, Târgu-Mureş, Piatra-Neamţ, Vaslui şi Zalău”, precizează MAI într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Astfel, arată sursa citată, la nivelul fiecărui municipiu reşedinţă de judeţ menţionat, platforma destinată activităţii ofiţerilor de stare civilă devine activă, prin înregistrarea doar în format digital a evenimentelor de viaţă naştere şi deces.
În ceea ce priveşte obţinerea certificatului de naştere sau deces, cetăţeanul/aparţinătorul poate solicita eliberarea acestuia în format digital sau, la cerere, în format fizic printat pe un formular securizat, se menţionează în comunicatul MAI.
Totodată, prin prisma activităţilor întreprinse, extinderea SIIEASC s-a realizat şi la nivelul următoarelor unităţi administrativ-teritoriale:
– judeţul Bihor – localităţile Aleşd, Beiuş, Marghita, Valea lui Mihai;
– judeţul Călăraşi – localităţil Olteniţa şi Budeşti;
– judeţul Constanţa – localităţile Castelu, Comana, Cumpăna, Murfatlar, Poarta Albă, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Eforie, Istria, Peştera, Hârşova, 23 August, Crucea, Chirnogeni, Ovidiu, Aliman, Bărăganu, Ion Corvin, Cuza Vodă;
– judeţul Gorj – localitatea Turcineşti.
Întrucât, extinderea Sistemului Informatic Integrat se realizează etapizat, fiind necesară interconectarea celor 3.188 de unităţi administrativ-teritoriale, platforma destinată prestării serviciilor exclusiv on-line cetăţenilor, la momentul actual, nu poate fi accesibilă, informează MAI.
„În prezent, pentru a obţine un certificat de stare civila naştere sau deces, persoana se deplasează la oficiul de stare civilă unde depune documentele necesare, respectiv, cererea de eliberare a certificatului de stare civilă, document care se poate elibera atât în format digital, solicitantul trebuind să comunice ofiţerului de stare civilă o adresă de poştă electronică, dar şi în format fizic, printat pe un formular securizat, în funcţie de opţiunea cetăţeanului/aparţinătorului. Extinderea, la nivel naţional, a Sistemului Informatic are ca termen de finalizare data de 24 septembrie”, mai arată comunicatul Ministerului Afacerilor Interne. AGERPRES