Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, primul lungmetraj de ficţiune scris şi regizat de Bogdan Mureşanu a fost selecţionat în cadrul secţiunii competitive Orizzonti la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, ajuns la a 81-a ediţie, care va avea loc în perioada 28 august – 7 septembrie.
„Anul Nou care n-a fost” este o tragicomedie a cărei acţiune se desfăşoară într-o singură zi, înaintea Revoluţiei din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranţă, iubire, libertate şi sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică. Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş sunt protagoniştii acestor poveşti. Din distribuţie mai fac parte: Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.
La premiera mondială de la Veneţia vor participa: regizorul Bogdan Mureşanu, actorii Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Emilia Dobrin, Andrei Miercure alături de alţi membri ai echipei.
Dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi şi expresive tendinţe din cinematografia internaţională, secţiunea Orizzonti va fi jurizată de: regizoarea şi scenarista americană Debra Granik (preşedinta juriului), scenaristul, regizorul şi producătorul iranian Ali Asgari, regizorul şi scenaristul sirian Soudade Kaadan, regizorul, scenaristul şi producătorul grec Christos Nikou, actriţa şi regizoarea suedeză Tuva Novotny, cineastul maghiar Gabor Reisz, scenarista şi regizoarea italiană Valia Santella.
Scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu, „Anul Nou care n-a fost” va putea fi urmărit în cinematografele româneşti din 24 septembrie, fiind distribuit de Forum Film România. AGERPRES