Parteneriat Cadru între Guvernul SUA şi Guvernul României de aproape 10 milioane de dolari, în domeniul protecţiei copilului

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, şi ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, au semnat luni un Parteneriat Cadru de cinci ani pentru protecţia copilului (CPC), în valoare de până la 10 milioane de dolari.

Ambasadoarea SUA a subliniat că scopul acestui parteneriat este „pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili”.

„Vom sprijini România în eforturile sale de a dezvolta o strategie de prevenire centrată pe victimă, de a creşte protecţia pentru victimele copii ale traficului şi de a îmbunătăţi investigaţiile în vederea urmăririi penale şi condamnării traficanţilor de copii. În acest scop, Departamentul de Stat va contribui cu până la zece milioane de dolari pe o perioadă de cinci ani, pentru a implementa activităţi în România în cadrul parteneriatului CPC” a spus diplomatul.

De asemenea, ambasadoarea a menţionat că mai multe ONG-uri vor contribui la implementarea acestui parteneriat.

La rândul său, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a spus că în întreaga lume fenomenele de abuz, inclusiv online, împotriva copiilor au crescut îngrijorător.

„Acest parteneriat este unul din răspunsurile pe care Guvernul României, societatea românească, în colaborare cu partenerul strategic, Statele Unite ale Americii, îl dau”, a arătat Predoiu.

Ministrul a amintit că la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost creată o unitate specială pentru protecţia şi siguranţa copiilor. Totodată, a spus că măsurile în acest domeniu s-au diversificat.

„Vorbim de acţiuni concrete care se desfăşoară de ani de zile de Ministerul de Interne”, a spus acesta.

Predoiu a arătat că parteneriatul semnat luni nu este un început, ci „o continuare foarte logică”. În cadrul acestui parteneriat vor fi create două unităţi pentru combatarea traficului de copii şi abuz online, dar şi o unitate de prevenţie.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, a spus că parteneriatul arată angajamentul ferm a Guvernului României de a lupta împotriva „acestui flagel care afectează valorile noastre, valorile democraţiei, în care România crede cu tărie”.

El a adăugat că problema traficului de minori rămâne o provocare pentru guverne la nivel internaţional.

„Acest flagel nu poate dispărea doar prin eforturile autorităţilor publice”, a spus Ghigiu, făcând apel la implicarea tuturor membrilor societăţii. AGERPRES