Primarul Mihai Chirica a participat la ceremonia de deschidere a noului an universitar la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, prima instituție de învățământ superior ieșeană care își redeschide porțile.
„ Prima misiune a unei Universități care studiază Științele Vieții trebuie să fie deslușirea misterelor naturii vii, fiecare mister dezlegat îngăduindu-ne să știm mai mult, să sperăm mai mult, să facem mai mult bine!
Este și motivul pentru care îndemnul meu, la început de an universitar, un îndemn adresat atât profesorilor și studenților, cât și tuturor oamenilor de bine, oriunde s-ar afla ei, este să ne întoarcem cu fața la natură, să o prețuim și atunci viața noastră va deveni mai frumoasă!
România are nevoie de o natură sănătoasă, de un mediu rural adecvat secolului al XXI-lea, dar și de o agricultură modernă, performantă, eficientă și perfect adaptată condițiilor pedo-climatice din țara noastră. România deține suprafețe importante de câmpii fertile, dealuri și podișuri mănoase și totuși produce relative puțin și scump. Încă importăm masiv produse agricole, încă avem terenuri lăsat neîngrijite și pline de gunoaie, iar astăzi, când catastrofele climatice au adus criza alimentară care a scumpit toate alimentele de bază, înțelegem că a venit timpul să acționăm.
Dacă vrem să redevenim grânarul Europei, așa cum am fost în perioada interbelică, trebuie să îndeplinim rapid cele două promisiuni care apar în absolut toate programele electorale: să sprijinim fără ezitare fermierul și țăranul român și să investim inteligent în școala agricolă românească.
În ceea ce-l privește pe fermierul din România, cred că suntem pe drumul cel bun, dar nu știu cât vom mai avea de așteptat până când agricultura națională va ocupa locul pe care îl merită în economia Uniunii Europene…
Știu însă că, din fericire, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” creează specialiști excelenți care pot schimba în bine agricultura țării! Și pentru această reușită vă mulțumesc!
Întregii echipe a Universității – cadre didactice, personal nedidactic și studenți – îi doresc mult succes în noul an universitar!”, a transmis primarul Mihai Chirica.