ANP precizează că nu există riscul unor diminuări salariale pentru personalul angajat în penitenciare

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat luni că nu există riscul unor diminuări salariale sau al suspendării acordării unor sporuri ori majorări pentru poliţiştii de penitenciare.

Într-un comunicat transmis luni presei, ANP precizează că acest lucru a fost adus la cunoştinţa organizaţiilor sindicale în repetate rânduri, care ameninţă cu acţiuni de protest.

„Conducerea ANP asigură poliţiştii de penitenciare că acţionează constant pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Sumele investite în infrastructură au crescut de peste 10 ori în comparaţie cu anul 2022, de la 4,9 milioane de euro la 51 milioane de euro în 2024”, se arată în comunicatul citat.

Diminuarea deficitului de personal reprezintă o altă prioritate, arată ANP, menţionând că efectivul Poliţiei Penitenciare a crescut de la 12.500 în 2022 la 13.309, cu toate că în această perioadă au existat peste 3.000 de pensionări. AGERPRES