145 de ani de învățământ medical superior în România

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași celebrează, în perioada 8 – 13 decembrie, 145 de ani de învățământ medical superior în România. Cu această ocazie, UMF a adus un omagiu și marelui om de știință George Emil Palade, la împlinirea a 50 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Fiziologie, prin organizarea simpozionului „Semicentenarul Nobelului Românesc – 50 de ani de la conferirea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină profesorului George Emil Palade”, dar și prin lansarea a două albume de excepție despre marele savant născut la Iași: un album filatelic, în parteneriat cu Romfilatelia, și albumul documentar „Între Nobel și Iași, George Emil Palade și moștenirea unei vieți dedicate cercetării”.
 La Ceremonia de deschidere a Zilelor UMF Iași, care a avut loc duminică, 8 decembrie, au premiate cadrele didactice care au obținut în acest an titlul de profesor, precum și studenți cu rezultate academice remarcabile și câștigătorii unor competiții studențești recente, precum NephroHackaton sau Heart Hackathon.
„Știm cu toții că UMF este una dintre instituțiile de învățământ superior din România care, an de an, atrage tot mai mulți studenți din străinătate. Convingerea mea este că drumul excelenței în Sănătate va continua și se va îmbogăți în următorii ani. Investiția uriașă denumită Spitalul Regional de Urgență ne promite un viitor în care domeniul Sănătății va beneficia de atenția pe care o merită din partea autorităților centrale.
 Faptul că vorbim de un mare ieșean, savantul George Emil Palade, laureat al premiului Nobel, îmi dă speranța nu doar că nu ne-am uitat adevăratele valori, dar și că vrem să facem din ele veritabile modele pentru generațiile tinere.
Dragi medici, Iașul și România au mare nevoie de dumneavoastră! De aceea, în administrația locală veți găsi mereu un partener loial, care se va implica din toate puterile în rezolvarea problemelor sistemului medical, a problemelor pe care le putem soluționa împreună.
La împlinirea venerabilei vârste de 145 de ani, transmit școlii de medicină de la Iași cele mai sincere urări de bine și succes în toate proiectele viitoare!”, a transmis primarul Mihai Chirica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.