Ocazional, disfagia poate fi prezenta dupa anumite manevre medicale efectuate pentru realizarea endoscopiei digestive superioare, intubare pentru analgo-sedarea necesara interventiilor chirurgicale laborioase, bronhoscopie sau laringoscopie (investigatii pentru explorarea sistemului respirator).
In afara acestor instante, disfagia instalata fara o cauza evidenta care persista pentru perioade indelungate de timp sau se agraveaza brusc necesita prezentarea la medic cat mai rapida pentru efectuarea de investigatii in vederea stabilirii etiologiei care ii determina aparitia.

Disfagia constituie dificultatea la inghitirea alimentelor solide si sau lichide, care poate fi insotita uneori, nu este obligatoriu, de disconfort algic. In functie de severitate, aceasta manifestare poate cauza aparitia carentelor protein calorice mai mult sau mai putin accentuate ale persoanei in cauza, influentand in mod negativ prognosticul bolii subiacente pe fondul careia apare.

Tipuri de disfagie

In functie de segmentul anatomic al sistemului digestiv la nivelul caruia se manifesta dificultatea de inghitire, disfagia poate fi clasificata dupa cum urmeaza:

• Disfagie orala datorata dificultatilor de miscare ale limbii in cavitatea bucala si de „impingere” a alimentelor catre faringe
• Disfagie faringiana sau orofaringiana manifestata prin dificultate de trecere a bolului alimentar din cavitatea bucala catre faringe
• Disfagie esofagiana manifestata prin dificultate de deplasare a hranei de-a lungul esofagului.

Afectiuni medicale care pot determina disfagie

Din punct de vedere al mecanismelor patologice care stau la originea disfagiei, acestea pot fi divizate in 2 categorii si anume:

• Ingustarea fizica a esofagului
• Tulburari de functionare ale musculaturii care deserveste esofagul.

Principalele patologii care pot asocia disfagie de-a lungul evolutiei, includ:

• Afectiunile neuromusculare – accident vascular cerebral, boala Parkinson, scleroza multipla, poliomielita bulbara, neuropatie diabetica, miastenia gravis, dermatomiozita, polimiozita si afectare tiroidiana. In cazul acestor patologii, disfagia implica, de regula, sfincterul esofagian superior si evolueaza episodic
• Leziuni structurale ale esofagului – neoplazii, diverticul Zenker, malformatii congenitale ale faringelui (benzi de mucoasa care se dispun intre peretele faringian posterior si cel anterior glotei ingreunand pasajul alimentelor catre stomac). Aceste leziuni evolueaza progresiv catre obstructie faringiana totala, in cazul in care nu se instituie tratament etiologic
• Tulburarile de motilitate ale esofagului care determina aparitia disfagiei includ spasmul esofagian difuz si acalazia (sau achalazia).

Spasmul esofagian este caracterizat de contractii repetate si simultane ale musculaturii netede de la acest nivel si poate fi insotit uneori de regurgitatie ce apare ca urmare a dificultatii de coordonare a procesului de inghitire. Achalazia este determinata de relaxarea incompleta a muschiului esofagian inferior in timpul deglutitiei concomitent cu absenta peristaltismului esofagian.

• Leziunile inflamatorii ale esofagului apar in mod frecvent datorita esofagitei de reflux, si, mai rar, ingestiei de substante caustice acide sau bazice care favorizeaza constituirea de tesut cicatriceal. Radioterapia aplicata in zona cervicala si a toracelui superior pentru tratarea anumitor tipuri de tumori poate cauza inflamatia mucoasei esofagiene cu aparitia dificultatilor de inghitire pe durata tratamentului.

Simptome disfagie

Dificultatea de inghitire a bolului alimentar sau a lichidelor poate fi insotita de alte simptome care pot include:

• Senzatia neplacuta de blocare a alimentelor sau lichidelor in gat dupa inghitirea acestora
• Odinofagie-durere la inghitirea alimentelor/lichidelor care in anumite situatii poate fi similara manifestarilor de cauza cardiaca
• Tuse in timpul sau imediat dupa inghitirea alimentelor
• Senzatie de blocaj la nivelul traheei asociata de regula unui acces de tuse generat de ingestia alimentelor sau lichidelor
• Regurgitatie-intoarcerea alimentelor solide sau bauturilor ingerate la nivelul cavitatii bucale care are loc fara efort (fara implicarea diafragmului si a muschilor abdominali, ca in cazul varsaturilor) si fara senzatie de greata
• Regurgitatie nazala – intoarcerea bolului alimentar sau a lichidelor inghitite la nivelul cavitatii nazale datorita functionarii necorespunzatoare a muschilor care deservesc nazofaringele.

Alte manifestari care pot insoti disfagia in functie de patologia pe fondul careia apare sunt reprezentate de durerea persistenta la nivelul gatului, disfonie (raguseala), dispnee (respiratie dificila), durere toracica, dificultati de masticatie si de “impingere” a bolului alimentar din cavitatea orala catre faringe, senzatie de arsura retrosternala sau varsaturi.

Cauze disfagie la copii

Principalele cauze care determina aparitia disfagiei la copil se refera la:

• Traumatismele cerebrale
• Paralizia cerebrala
• Tumorile de cap si gat
• Afectiunile sistemului respirator superior
• Nasterea prematura
• Malformatiile congenitale de tipul palatoschizisului (cerul gurii despicat)
• Nou-nascutii cu greutate mica la nastere
• Afectiunile otorinolaringologice (ORL)
• Inflamatia la nivelul mucoasei orofaringiene
• Administrarea in scop terapeutic a anumitor substante medicamentoase.

Diagnostic disfagie

Diagnosticul acestei manifestari se realizeaza cu ajutorul anamnezei si examenului clinic amanuntit al pacientului, alaturi de o serie de investigatii care de regula cuprind:

• Radiografie cu substanta de contrast (bariu)
• Videofluoroscopie: dupa administrarea de bariu radiologul inregistreaza miscarile esofagului cu ajutorul unui aparat special de radiografie
• Endoscopie digestiva superioara
• Manometrie – aceasta investigatie evalueaza forta si ritmul contractiilor musculare ale esofagului in timpul inghitirii
• Test de reflux pentru determinarea frecventei si intensitatii refluxului acid.

Tratament disfagie

Managementul disfagiei se realizeaza in conformitate cu etiologia care a cauzat aparitia acestei manifestari, fiind adaptat severitatii dificultatii de inghitire si poate implica:

• Tratament farmacologic specific afectiunilor neuromusculare, esofagitei de reflux si spasmului esofagian
• Terapie de inghitire realizata sub indrumarea unui terapeut de vorbire
• Ajustari dietetice care se refera la adoptarea unei alimentatii constituite din preparate usor de masticat si de inghitit care sa corespunda nevoilor energetice ale pacientului
• Interventie chirurgicala pentru dilatarea stricturilor esofagiene
• Tratament oncologic chirurgical pentru extirparea masei tumorale care cauzeaza disfagia
• Tratament paliativ care consta in realizarea unei gastrostome pentru hranirea pacientului aflate in ultima etapa de evolutie a unei patologii oncologice.

Complicatii disfagie

Dificultatile severe de inghitire pot asocia in anumite conditii complicatii care se refera la malnutritie, pneumonie de aspiratie si obstructia cu alimente a cailor aeriene care poate genera asfixie mecanica.

Principalele manifestari clinice asociate deglutitiei dificile care necesita adresare cat mai rapida la medic sunt reprezentate de senzatia de sufocare, dificultatea de inghitire a salivei, scaderea ponderala neintentionata, regurgitatie si varsaturi postprandiale recurente.

SURSA: www.medicover.ro