Registrul lucrătorilor culturali profesioniști

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, anunță lansarea, începând cu 2 aprilie 2025, a Registrului lucrătorilor culturali profesioniști (RegLCP), un pas esențial în operaționalizarea Statutului lucrătorului cultural profesionist, jalon îndeplinit în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (Reforma 3 – Componenta 11).
Statutul lucrătorului cultural profesionist
Aprobat prin Legea nr. 346/2023, Statutul lucrătorului cultural profesionist are ca obiectiv valorificarea potențialului creativ al lucrătorilor culturali, susținerea acestora pe piața muncii, stimularea dezvoltării sectoarelor culturale și creative și creșterea contribuției economice a acestora. Statutul prevede:
- definirea clară a „muncii artistice” și „muncii culturale”, în acord cu practicile statelor membre UE;
- stabilirea unor standarde minime privind condițiile de muncă, impozitare, acces la securitate socială și remunerație echitabilă;
- asigurarea accesului la prestații sociale (șomaj, protecție a sănătății, pensii, finanțare);
- crearea de instrumente pentru recunoașterea juridică a artiștilor liber-profesioniști și includerea acestora în sistemul de protecție socială;
- alte măsuri pentru îmbunătățirea statutului socioprofesional al lucrătorilor culturali.
Registrul lucrătorilor culturali profesioniști
Pentru a beneficia de drepturile conferite prin Statut, persoanele interesate trebuie să se înscrie în Registrul lucrătorilor culturali profesioniști (RegLCP). Acesta reprezintă un instrument important pentru recunoașterea statutului profesional în domeniul cultural și pentru o mai bună evidență a activităților și veniturilor generate, contribuind totodată la fundamentarea politicilor culturale. Registrul este disponibil prin intermediul Sistemului Digital pentru procesele de Finanțare a Culturii – SDFC (www.fonduri-cultura.ro). Platforma digitală a fost dezvoltată de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului cu sprijinul financiar al PNRR în cadrul Investiției 6, oferind un cadru modern, securizat și transparent pentru gestionarea proceselor culturale, de la înregistrare până la finanțare.
Înscrierea în RegLCP
Pentru înscrierea în Registrul lucrătorilor culturali profesioniști este necesar ca solicitanții să creeze un cont de tip PFRR – Persoană Fizică Rezidentă în România, proces ce implică deținerea unei semnături electronice calificate.
Detalii suplimentare privind pașii necesari și documentele aferente sunt disponibile în Ghidul RegLCP, elaborat conform Normelor metodologice privind Registrul lucrătorilor culturali profesionişti aprobate prin Ordinul 2618/2025.
Informații suplimentare sunt disponibile aici: www.umpcultura.ro/ctg_43_reforma-3_pg_0.htm.