Basarabia

Vicepremierul Mihai Popșoi, în vizită de lucru la Bruxelles. Procesul de integrare europeană și securitatea regională, pe agenda discuțiilor

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, efectuează în perioada 14-15 iulie o vizită de lucru la Bruxelles, Regatul Belgiei. Șeful diplomației moldovenești va purta discuții cu miniștrii Afacerilor Externe din statele membre ale UE, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, la invitația Înaltului Reprezentant, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi va vorbi despre agenda de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, contextul de securitate din regiune, noile oportunități de cooperare cu UE pe dimensiunea securității și consolidarea rezilienței în fața amenințărilor hibride.

Totodată, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, va avea întrevederi bilaterale cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, comisarul european pentru extindere, Marta Kos, precum și cu mai mulți miniștri ai afacerilor externe ai statelor membre ale UE.

De asemenea, vicepremierul Mihai Popșoi va participa la ședința Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European și va avea întâlniri cu europarlamentari din diferite grupuri politice.

Pe 15 iulie, viceprim-ministrul Mihai Popșoi va discuta cu un grup de cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți la Bruxelles.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button