Avea o privire blândă

ca rugăciunea inimii

chiar dacă ea se închina la ai ei

Știa să fie dreaptă

și neiertătoare

cu cei care-i furau munca istovitoare

Era

înainte de toate

întruchiparea vorbei de duh

fără ca Sfânta Treime

să se așeze la masă cu ea

Vorbea o singură dată

și mai apoi tăcea

înconjurată de gesturi și semne…

În inima mea

se desena apăsat

cât să-mi scrijelească memoria

și amintirea

păstrătoare în viață

a celei ce a fost îngropată

într-o zi anonimă

de multă lume uitată

Erau vremuri

în care țineai minte

doar data chenzinei, cartelei …

și alte câteva cuvinte

Bunica mea

s-a dus atunci pe jos în cimitir

de unde o aștept

să îmi aducă mir

(sfântă fiind, avea ceva relații

cu care se descurcă de generații).