Oi vei, oi vei smir
Bunica mea se tânguie în fața lumânărilor
Cu mâinile aducătoare
de lumină
Cu mișcări uniforme de cap trecut printre palme
Într-un murmur aproape imperceptibil
Să nu deranjeze parcă Universul
Sau lucrarea lui Dumnezeu
Sau pe acel vecin de la cinci…
Delicata femeie își striga rugăciunea printre șoapte
În fața sfeșnicelor în care ardeau lumânări
În fiecare vineri seara
De Shabat
Fără a greși niciodată
Fără a sări vreo seară
În care mâinile ei mângâiau flacăra
Implorând-o să-i mai ia în arsura
Rugilor sale fierbinți
Oi vei, oi vei smir
mi-a rămas întipărit
în memorie
sau în privire
tânguirea femeii
condamnată să fie pentru mine bătrână
oricât de tânără ar fi fost ea
când eu
am început să descifrez lumea
ea sfida cei 40 de ani adunați
învățând lumea pasul cu dans
oi vei, oi vei smir
ajută-mă, Doamne,
să-mi limpezesc trecerea
să-mi descopăr inima
înconjurată de veștile bune
și grijă să-mi fac
din ceea ce mă înconjoară
neștiind care pas înainte
va fi următorul
și cât de departe
mă mai ține zidul de vrerea ta.
