Cultura

Gașca de la Drept va putea fi văzut în premieră, în prezența echipei, la Cinema Ateneu Iași

 

 

Anul universitar va fi deschis anul acesta și la cinema, pe 8 octombrie, odată cu lansarea filmului Gașca de la Drept. Filmul va putea fi văzut în avanpremieră la Iași pe 8 octombrie, de la ora 20:30, la Cinema Ateneu. La proiecție vor fi prezenți actorii Theodor Șoptelea, Șerban Lazarovici, Ionuț Ionescu alături de regizoarea Mihaela Aniței.

Biletele pentru proiecție au fost deja puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe cinemaiasi.ro/film/gasca-de-la-drept-proiectie-de-gala/ sau la casieria Ateneului Național din Iași.

Distribuit de RoImage, lungmetrajul spune povestea a șapte studenți care se confruntă cu diverse situații limită, fiind nevoiți să le facă față împreună și să găsească soluții. Unul dintre ei are o fetiță grav bolnavă iar ceilalți vor să-l ajute, dar complică și mai mult lucrurile.
Scenele dramatice alternează cu cele amuzante într-o înlănțuire de momente palpitante și imprevizibile, spectatorii având ocazia să „savureze o felie din viața reală” a unor studenți, deoarece amiciția care-i leagă pe cei șapte va fi testată la maximum.

Trailerul poate fi urmărit pe: https://youtu.be/qVv_VdyoATs

Scenariul filmului are la bază cartea cu același nume scrisă de Mihai Adrian Hotca și republicată de curând, într-o a doua ediție, la Editura Universul Juridic.

Gașca de la Drept vorbește despre viața de student, cu părțile ei mai mult sau mai puțin agreabile, autorul dorind să evidențieze că, prin oportunitățile și încercarile sale, perioada studenției contribuie din plin la dobândirea unei imunități sociale. Pentru orice fost student, fragmentul de viață petrecut în mediul academic este probabil cel mai mare furnizor de amintiri cu adevărat speciale.
Cartea a fost recompensată în 2021 de Uniunea Juriștilor din România cu Premiul „Titu Maiorescu”, iar ulterior a inspirat scenariul filmului Gașca de la Drept, semnat de Emanuel Pârvu.

Filmul este regizat de Mihaela Aniței, aflată la debut în lungmetraj, și îi are în distribuție pe actorii: Tudor Cucu-Dumitrescu, Vlad Brumaru, Ileana Puiu, Maruca Băiașu, Cezara Petredeanu, Theodor Șoptelea, Șerban Lazarovici, Ionuț Ionescu, Dana Voicu și Andi Vasluianu. Alături de ei publicul îi va putea recunoaște în rolurile a doi dintre profesori pe îndrăgiții actori Daniela Nane și Adrian Titieni.

 

Produs de Asertiv Film și Idea Film Around the World, filmul este distribuit în România de RoImage.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button