Ministerul Public susține că analizează „atent” motivarea Curții Constituționale privind existența unui conflict juridic între DNA și Guvern, iar procurorii vor respecta întocmai această decizie.
„Punct de vedere referitor la motivarea deciziei Curții Constituționale privind existența unui conflict juridic între DNA și Guvern. Motivarea deciziei Curții Constituționale este analizată atent de către Ministerul Public, urmând ca decizia să fie respectată întocmai de către procurori”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Public.
Parchetul General are pe rol un dosar penal primit de la DNA în legătură cu adoptarea OUG 13, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; fals intelectual.
CCR susține că ancheta DNA privind adoptarea OUG 13 a perturbat activitatea Guvernului, iar aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar.
În opinia CCR, prin decizia procurorului de începere a urmăririi penale în acest caz s-a încălcat principiul separației puterilor în stat.
CCR a mai constatat că, prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată OUG 13/2017, DNA și-a arogat o competență ce poate conduce la un blocaj instituțional.