Breaking News

Intensificări temporare ale vântului în toată țara, începând de joi după amiaza până vineri dimineața

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o informare de intensificări temporare ale vântului în toată țara, care va fi valabilă în perioada 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vor fi intensificări ale vântului în nord-vestul, nordul și centrul țării, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 — 55 kilometri/oră, iar la munte, în special la altitudini de peste 1.800 de metri, va sufla tare.

Temporar, rafalele vor depăși 90 — 110 kilometri/oră, mai ales în jumătatea de nord a Carpaților Orientali.

„În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, spune ANM.

AGERPRES