A murit Ileana Ciuculete

Cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete a murit, marți, au precizat pentru AGERPRES surse apropiate familiei acesteia.

 

Ileana Ciuculete s-a născut la 20 septembrie 1957, în comuna Vela, la interferența județului Dolj cu județul Mehedinți.

Datorită calităților vocale deosebite, a fost angajată de la 14 ani, cu dispensă de vârstă, la orchestra de muzică populară ”Doina Olteniei” a Filarmonicii din Craiova, sub bagheta dirijorului Dumitru Botezatu, potrivit biografiei postate pe pagina de Facebook a artistei, www.facebook.com/pg/IleanaCiuculeteOfficial.

A absolvit Liceul de matematică-fizică ”Traian”, din Drobeta Turnu-Severin.

De-a lungul carierei artistice, a fost angajată ca prim-solistă la Ansamblul ”Danubius” din Drobeta Turnu-Severin, la Ansamblul ”Nicolae Bălcescu” din Craiova și la prestigiosul ansamblu folcloric ”Călușul” din Scornicești. A colaborat cu toate ansamblurile artistice din țară în turnee și spectacole.

Solistă apreciată de public pentru creațiile proprii și pentru stilul specific de a cânta, dinamic și melodios, a avut o bogată activitate discografică, însumând 30 de albume și peste 400 de melodii proprii.

Din discografia artistei, amintim albumele: ”De ce-i lăsat dorul dor”, ”Dragostea e rău de foc”, ”Primavara înfloare dorul”, ”Într-o zi de mai cu soare”, ”Cântece de voie bună”, ”Tinerețe, nu pleca”, ”Ce e dragostea în lume”, ”Bobocel de trandafir”, ”Eu le-am spus ochilor mei”, ”Măi Ileană, măi olteancă”, ”Neicuță din Calafat”, ”Asta sunt, n-aveți ce-mi face”, ”Am venit cu drag la voi”, ”Ciorba de curcan”, ”Prost ai fi dacă mă crezi”, ”Pân’ la tine mândro, la Sălaș”, ”Din Timoc la Chișinău”.

De-a lungul carierei artistice, a fost premiată în țară cu trei discuri de aur și cu un disc de platină, iar în Serbia cu un disc de aur.

AGERPRES

One comment