Europa ne consideră ”proști și săraci”, nesemnificativi în a ne ridica mai sus de subsolurile Uniunii Europene, chiar și numai pentru că putem să nu fim luați în seamă, atâta timp cât nu emitem pretenții, decât la nivelul de schelălăituri, jalnice și fără un interes anume. Astfel sunt caracterizate țările din Estul Europei, cu precădere România și Bulgaria, atâta timp cât țările de la Vișegrad sunt invitate să mai discute puțin despre soarta lor de către fondatorii UE. Această separație voită și discriminatorie se vrea a fi înțeleasă sub masca: ”Bate șaua ca să priceapă iapa!”, fiind de fapt viermele care va reuși să se strecoare pe funcția de șarpe, vinovat de nașterea păcatului primordial. Avem de trecut apele Styxului, pe acel tărâm fără întoarcere, cu spatele încovoiat de destinul implacabil al celui care primește, adună, încasează fără ripostă. Asemenea boului, România a demonstrat că știe să tragă la jug, că știe să primească bici după bici, acceptând, de asemenea, să fie strunită spre acel drum pe care binele ar fi trebuit să bucure pe toată lumea, inclusiv pe animalul de povară, cel care nu își asumă nimic, dar care plătește toate gropile prin care carul trece. România este astfel de vină pentru toate relele Europei. România este pusă astăzi în situația de a plăti toate oalele sparte în Uniunea Europeană, în calitatea sa recunoscută (de cele mai multe state fondatoare ale Uniunii Europene) de a fi ”prostul satului”, vinovatul de serviciu, cel care ține capul plecat în tăcerea blocată în gâtul lui Klaus Iohannis, cel care nu are cum să reprezinte interesele noastre, ale românilor, atâta timp cât nu este invitat la nici o întâlnire, cum de altfel, nici premierul Sorin Grindeanu nu este chemat.
Malițios fiind cred că această mare absență este de fapt reacția oficialilor europeni față de gestul de aleasă politețe, de a nu ne deranja, văzând cât de mult suntem noi, românii, preocupați cu ieșitul în stradă, cu huiduitul în piețele publice și clănțănitul de cătușe prin fața DNA. Cred astfel cancelariile europene că este bine să fim lăsați acasă la noi, să ne rezolvăm ecuațiile și problemele existențiale, astfel încât soarta Uniunii Europene să o poarte pe umeri cei care sunt în stare să se concentreze, fără a se mai îngriji de ”grija altora”.
România nu contează: este un lucru care ar trebui să fie predat în tot ciclul de educație, de la creșă la școlile doctorale. România nu are cum să fie egala Germaniei sau a Franței, chiar dacă nouă ne place să ne credem a fi buricul pământului sau cel puțin că avem un scaun în sala de bal a UE, chiar dacă în biroul de lucru sunt doar patru, cinci scaune, deja ocupate de țările fondatoare ale Uniunii Europene în 1958: Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Germania de Vest.
”În 1973 Comunitățile s-au lărgit prin includerea Danemarcei (inclusiv Groenlanda, care a părăsit comunitățile în 1985), Irlandei și a Marii Britanii. Norvegiei a negociat aderarea în același timp dar votanții norvegieni au respins planul de aderare printr-un referendum, așa că Norvegia a rămas în afara uniunii. În 1979 au avut loc primele alegeri democratice pentru Parlamentul European. Greciei a aderat în 1981, Portugalia și Spania în 1986. În 1985, Acordul de la Schengen a dus la spațiul fără controale vamale între cele mai multe state membre și câteva state non-membre. În 1986, steagul european a început să fie folosit de Comunități iar Actul Unic European a fost semnat. În 1990, după căderea Cortinei de Fier, fosta Germanie de Est a devenit parte a comunității ca parte a noii Germanii unite. O dată cu extinderea către fostele state comuniste din Estul Europei, au fost convenite criteriile de la Copenhaga pentru statele candidate.
Uniunea Europeană a fost înființată formal când Tratatul d la Maastricht a intrat în vigoare, pe 1 noiembrie 1993, iar în 1995 Austria, Finlanda și Suedia au aderat la nou înființata UE. În 2002, bancnotele și monedele euro au înlocuit monedele naționale din 12 state membre. De atunci, Zona Euro a crescut la 17 state. În 2004, UE a avut cea mai mare extindere din istorie, cu Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia au aderat la Uniune.
La 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria au devenit cele mai noi state membre. În același an Slovenia a adoptat euro, urmată în 2008 de Cipru și Malta, de Slovacia în 2009 și de Estonia în 2011. În iunie 2009 au avut loc alegerile pentru parlamentul european care au dus la continuarea mandatului de președinte al comisiei de Barosso, iar în 2009 Islanda și-a depus formal candidatura pentru aderarea la UE. În 1 decembrie 2009, Tratatul de la LIsabona a intrat în vigoare și a reformat multe aspecte ale UE. În particular a schimbat structura legală a Uniunii Europene, transformând sistemul celor trei comunități într-o singură entitate cu personalitate juridică internațională și a creat funcția permanentă de Președinte al Consiliului European, primul care ocupă această funcție fiind Herman Van Rompuy și un Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și securitate, Cateherine Ashton. La 9 decembrie 2011, Croația a semnat Tratatul de Aderare la UE. Referendumul de aderare la UE ce a avut loc în 22 decembrie 2011 a validat aderarea țării la Uniunea Europeană, 66% din cetățenii croați prezenți la vot au votat pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar aderarea a avut loc la 1 iulie 2013.”
Aceasta este construcția pe care anumite interese încearcă să o arunce în aer, să o fractureze în direcția în care majoritatea beneficiilor s fie concentrate, evident în zona de maxim interes a Germaniei și a Franței, în special. Restul nu mai contează. Restul este supus negocierii de interese, astfel încât câștigătorii să se bucure din plin de ieșirea Marii Britanii din zona de împărțire a marilor beneficii.
Rămânem noi, românii, în stradă, cum altădată haiducii stăteau ascunși prin spatele unor copaci prin codrii noștri seculari. Cine știe cine va trece!
ADI CRISTI