Atacul comis joi de un elev în liceul său în sud-estul Franței, soldat cu opt răniți, este ‘evident fapta nebună a unui tânăr fragil și fascinat de arme’, a declarat joi seară ministrul educației francez, Najat Vallaud-Belkacem, potrivit AFP.
Suspectul a fost arestat la scurt timp după incidentul armat având asupra sa mai multe arme, printre care o pușcă de vânătoare, pistoale și grenade, au informat surse din cadrul poliției. Se pare că tânărul a acționat singur, deși anchetatorii au emis inițial ipoteza unei a doua persoane suspecte date în urmărire de poliție.
Incidentul armat a condus la declanșarea de către autorități a ‘alertei de atentat’ pe aplicația pentru smartphone destinată să prevină populația: mesajul ‘Alertă de atentat’ la ‘Liceul Alexis de Tocqueville’ a apărut pe ecranele telefoanelor mobile echipate cu această aplicație. ‘Intervenție în curs a forțelor de ordine și de salvare’, ‘Adăpostiți-vă!’, ‘Nu vă expuneți!’, au fost celelalte mesaje apărute pe telefoanele mobile.
Rectorul Academiei din Nisa, Emmanuel Ethis, a anunțat pe Twitter izolarea tuturor școlilor din oraș. De asemenea, el a cerut părinților să nu se deplaseze la unitățile școlare, dându-le asigurări că ‘elevii se află în siguranță’. O celulă de criză a fost instituită și au fost puse în aplicare planuri de securitate specifice, a mai spus el.
După atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu 130 de morți, autoritățile franceze le-au cerut instituțiilor școlare, direct amenințate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), să efectueze exerciții de antrenament în incintele lor în eventualitatea unor atacuri teroriste.
Oribil!