Primăria municipiului Iaşi va încheia un parteneriat cu Primăria comunei Miroslava în vederea organizării în perioada 23-25 iunie 2017 a Festivalului „Afterhills”, eveniment la care urmează să fie prezente câteva zeci de formaţii muzicale din întreaga lume. După cum a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, municipalitatea ieşeană va asigura în cadrul acestui parteneriat punerea la dispoziţie, contra cost, a mijloacelor de transport care vor asigura transportul spectatorilor la festival, în timp ce Primăria din Miroslava va contribui la acest proiect cu terenul unde urmează să se desfăşoare manifestarea, o suprafaţă de teren de aproximativ 45 de hectare, situată în apropiere de ERA. „Acest parteneriat nu vizează punerea la dispoziţie a unor sume de bani, ci pur şi simplu asigurarea unui mediu administrativ prielnic. Toate lucrurile se vor petrece contra cost. Cel mai important petnru noi va fi asigurarea transportului public până acolo, contra cost, astfel încât cei care doresc să participe la acest festival să o poată face în cele mai bune condiţii”, a declarat primarul. Potrivit organizatorilor, la eveniment sunt aşteptaţi circa 120.000 de spectatori (câte 40.000 în fiecare dintre cele trei zile ale manifestării). Proiectul privind parteneriatul între Primăria municipiului Iaşi şi Primăria comunei Miroslasva privind organizarea Festivalului „Afterhills” urmează să fie supusa spore aprobare plenului Consiliului Local Municipal (CLM) în şedinţa de vineri, 31 martie. (Edmond MACRI)