Cel puțin 269 de persoane au murit în ultimele cinci luni din cauza unei noi epidemii de meningită care a afectat mai multe state din Nigeria, au informat miercuri oficiali din sectorul sănătății, citați de AFP.
„Pentru moment, am identificat 1.828 de cazuri (…) și au fost înregistrate 269 de decese în 15 state”, a anunțat Olubunmi Ojo, de la Centrul național pentru supravegherea bolilor la un post local de televiziune.
Cel puțin cinci state din nordul țării — Sokoto, Zamfara, Katsina, Kebbi și Niger — și teritoriul federal al capitalei Abuja sunt cele mai grav afectate de această boală mortală și au atins deja pragul de epidemie, a precizat oficialul.
Aceste șase state au raportat un număr de 1.090 de persoane infectate și 154 de decese, a declarat pentru AFP Nasir Sani Gwarzo, responsabil pentru controlul maladiilor în cadrul Ministerului federal al Sănătății de la Abuja.
„Doar în statul Zamfara au fost înregistrate 590 de cazuri, dintre acestea 29 soldându-se cu decese”, a precizat el.
Testele de laborator au confirmat că epidemia a fost provocată de un nou tip de tulpină a meningocului C, a adăugat el.
Copiii cu vârste între 5 și 14 de ani sunt grupa de vârstă cea mai afectată de această boală, reprezentând aproximativ jumătate din cazurile raportate, a declarat la 24 martie Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a lansat o campanie majoră de vaccinare.
Nigeria, „gigantul” vest-african cu o populație 180 de milioane de locuitori, este situată pe așa-numita „centură a meningitei”, care se întinde din Senegal în vest până în Etiopia la est.
În 2015, Nigeria și Nigerul vecin au fost grav afectate de epidemii ale acestei boli extrem de contagioase, soldate cu infectarea a 13.700 de persoane și 1.100 de decese.
O lipsă acută a vaccinurilor a contribuit în mod particular la răspândirea acestei boli, care se manifestă printr-o creștere bruscă a temperaturii, prin dureri de cap severe, vărsături și torticolis.