DOI

afis-doiÎn fiecare dintre noi se ascunde un univers format și alimentat de percepțiile noastre asupra lururilor. Reflecția acestei lumi interioare se simte în acțiunile noastre la nivel real, conturând astfel individualitatea și originalitatea ce ne diferențiază unii de ceilalți. Prin filozofie, literatură și artă vizuală putem surprinde cel mai bine aceste două lumi, care se află într-o continuă contradicție.

Expoziția DOI plaseză față în față două universuri diferite, supunând privitor unui permanent balans între geometrizarea haotică a formei și culoarea plasată în simplitatea compoziției.  Marcel Bunea și Dana Constantin prezintă lumi distincte, din straturi variate ale percepției umane. ” Cei doi artiști sunt aflați într-o situație de complementaritate în artă și viată – soț și sotie. Lirismul profund precum muzica lui  J.S. Bach o caracterizează pe Dana Constantin în timp ce Linia dreaptă și tenta plată îl definesc pe Marcel Bunea”, susține profesorul universitar doctor D.N. Zaharia.

Marcel Bunea, conferențiar universitar la Catedra de Pictură a Universității de Arte din București, reușește să reflecte prin creația sa o lume reală, palpabilă,  evidențiind în schimb fragmentarea ei prin geometrizarea gândurilor, stărilor și a formelor urbane. Ca o escapadă din evident, Dana Constantin scoate la lumină o lume creată în adâncul omului, în care liniștea domnește prin ansamblul culorii, dar micile apropieri trezesc la viață detaliile ce vorbesc doar prin existența lor. Lucrările Danei Constantin, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest, Timişoara, sunt cunoscute atât la nivel național cât și internațional.

Expoziția DOI semnată de Dana Constantin și Marcel Bunea, poate fi vizionată la Galeria de Artă DANA, până la data de 1 iunie, 2013.

 

Alice Rosentzweig