Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în septembrie o scădere cu 1,6 puncte procentuale, la 15,4%, de la 17% în iulie, cel mai scăzut nivel din acest an, însă peste media anuală din ultimii doi ani, de circa 13%, cea mai afectată regiune fiind cea vestică, potrivit unui studiu Novel Research. În regiunea vest, contrabanda cu ţigarete a consemnat cea mai mare creştere în septembrie, de 16 puncte proncetuale, la 42,1%, urmată de regiunea nord-est, care continuă să se poziţioneze pe locul al doilea, cu o creştere de 1,8 puncte procentuale, la 35,9%, arată datele companiei de cercetare Novel Research.Scăderi ale comerţului ilegal au fost înregistrate în regiunea nord-vest, cu 7,9 puncte, la 11,8%, în Bucureşti (-7,9 puncte, la 7,9%), în sud-est (-6,9 puncte, la 7,2%) şi în sud-vest (-2,6 puncte, la 14,7%).„Cele mai reduse niveluri ale pieţei negre se înregistrează în regiunile centru şi sud (3%). Din punct de vedere al provenienţei, ”cheap whites” continuă să deţină cea mai mare pondere (48,7%), mai mult decât Ucraina (24%) şi Moldova (16,6%) împreună”, a declarat miercuri într-un comunicat directorul companiei, Marian Marcu.Potrivit BAT România, un punct procentual de contrabandă recuperat de piaţa legală înseamnă sume suplimentare anualizate la bugetul de stat de circa 35 miloane de euro.„Reţelele de infractori se adaptează rapid, iar autorităţile sunt nevoite să acţioneze în mod corespunzător. Aceste eforturi trebuie însă susţinute şi de un cadru fiscal echilibrat. În acest sens, sperăm ca grupul de lucru de la Ministerul Finanţelor să nu saboteze acţiunile Agenţiei de Administrare Fiscală, Direcţiei Generale a Vămilor, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General al Poliţiei, şi să găsească soluţia optimă pentru cursul de schimb la care se va calcula acciza, atât pentru buget, cât şi pentru producătorii legali”, a afrimat Adrian Popa, director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, a punctat necesitatea unei politici fiscae coerente, arătând că ascensiunea contrabandei începând cu finele anului trecut a fost cauzată de indexarea artificială a cursului de schimb stabilit pentru plata accizei, la care s-a adăugat majorarea anuală a accizei din aprilie, ceea ce a determinat creşterea diferenţei de preţ dintre produsele legale şi cele de pe piaţa neagră.”În prezent, în pofida legii, cursul de schimb la care vor fi plătite accizele anul viitor este o necunoscută”, a spus Lazăr.Ea consideră că reducerea pieţei negre din septembrie este rezultatul eforturilor autorităţilor competente în combaterea contrabandei, sprijinite şi de companiile de tutun, amintind de protocolul semnat recent între ANAF şi producătorii de ţigarete, ca un cadru pentru viitoare programe comune.”Periodic, au loc întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor pentru discutarea unor măsuri punctuale (de exemplu operaţiunea comună a Vămilor din România şi Moldova, din iulie-august, ca urmare a rezultatelor îngrijorătoare ale studiului Novel în nord-est). De remarcat că, în ultimele săptămâni, au fost destructurate trei reţele de contrabandişti la Constanta, Iaşi şi Timiş, iar în Bucuresti a fost descoperit un depozit ilegal”, a afirmat Lazăr.Totodată, Sorana Mantho, director Corporate Affairs al Philip Morris pentru Romania şi Bulgaria, a amintit că recent a fost convenit acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina, sperând ca efectele acestuia în ceea ce priveşte contrabanda să fie când mai rapid vizibile, iar reducerea nivelului din septembrie să nu fie doar temporară. Pentru combaterea pieţei negre este necesară, potrivit celor trei producători de tutun, şi clarificarea situaţiei la punctele de trecere a frontierei interne cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară în zona de competenţă a acestora (pieţe, oboare, staţii de metrou etc).
Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2013, peste 40% din încasările din accize au provenit din accize la tutun. Anul trecut, industria tutunului a virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe şi contribuţii, se mai arată în comunicat.