”EROU” SACRIFICAT

Am evitat, pe cât am putut mai bine, să comentez nebuniile întâmplate în ”groapa cu lei” de pe domeniul public, spațiul în care se desfășoară viața noastră cea de toate zilele. Cred că, principala vină a tensiunilor și mai ales a îmbrâncelilor din ce în ce mai agresive,  dintre politicieni și pretinșii reprezentanţi ai societății civile se datorează comentatorilor politici, de la cei autentici la caricaturile acestora. Să mai vorbim și noi despre una, despre alta. Să ne aflăm și noi în treabă, că dacă nu am fost în stare să intrăm în teren, mai bine e să stăm în studiourile TV și să leorbăim în aceeași logică folosită de chibiții de la fotbal, de exemplu.

Avem această strălucire a oamenilor care dau sfaturi, fără a emite chiar judecăți de valoare (și mă refer aici la contribuția celor care știu ce spun) sau de a impune realități fantasmagorice prin procedura îmburicării mai mult decât le permite cămașa, drept pentru care, după finalul emisiunilor, femeile de serviciu sunt nevoite să culeagă producții record de nasturi săriți de prea plinul celor care cred că dețin adevărul absolut sau soluțiile miraculoase care ne vor liniștii și limpezii.

Unul dintre personajele devenite dragi acestor comentatori rămâne pe mai departe Liviu Dragnea, un teleormănean ce a văzut relativ mai recent Capitala, fără a-i înțelege sensurile de mers, acolo unde este obligatoriu înainte, la stânga sau la dreapta. Dar, poate cel mai mult l-a încurcat semnul de circulație care ne atenţionează de ”drum înfundat”. Nu ar trebui să facem bancuri cu ”sudiștii”, dar această rapacitate care i-a individualizat de restul poporului român, mă face să cred că vorbim deja despre arhetipuri ce se manifestă asemenea reflexelor, asemenea datelor scrise în ADN-ul speciei.

Faptul că Liviu Dragnea a ajuns să fie hăituit de mulțime, cum doar o haită de lupi mai este în stare să-și încolțească victima, mă îngrijorează nu pentru securitatea liderului PSD, cât mai ales pentru ca un astfel de tipar să nu fie folosit în continuare ca armă de distrugere în masă, împotriva tuturor celor care îndrăznesc să se ascundă sau să fie în fruntea valorilor democrate, indiferent de ce anomalii pot acestea să producă în viața de zi cu zi. Ideea că un condamnat penal poate avea aceleași drepturi pe care le au cei care nu au fost pedepsiți de instanțele de judecată, doar pentru că acestea nu le-a interzis să mai facă politică, de exemplu, nu poate fi acceptată de unii sau de alții, mult prea gălăgioși și afectați, mult prea grăbiți să refuze ceea ce de fapt este marele câștig al revoluțiilor din secolul acesta și din cel trecut, drepturile și libertăților cetățenești.

Suntem încă mult prea tensionați, mult prea virulenți, intoleranți, greu de strunit atunci când constatăm că o ideea de-a noastră nu își găsește un corespondent real și viabil în viața din proximitatea noastră. Ca noi ar trebui să fie și restul lumii, ca noi ar trebui să gândească și să reacționeze și ceilalți, atâta timp cât ni se pare că noi deținem adevărul, chiar dacă nu-l mai clamăm atât de explicit.

Acest tip de ”discurs civic”, această pretenție de a nu ține cont de ceea ce au decis mecanismele democrației  și de a invoca, până la violență, valorile celor care au găsit de cuviință să-și exprime public preferințele, fără ca acestea să le mai fie cenzurate de voința liber exprimată a votului universal valabil, nu face altceva decât să pună gaz pe foc. Suntem în postura celor care dau foc la pușcării, pentru a asana societatea de toate leprele, care ar trebui să moară pentru a face loc binelui, pentru a-i lăsa pe oamenii cinstiți să aibă ”o viață lipsită de griji”. Acest tip de discurs nu poate fi decât unul de extremă dreaptă, unul eminamente fascist! Și, totuși, reclamăm în fața instanței sinelui nostru că suntem un stat de drept, că avem instituții care sunt îndreptățite să reacționeze pentru a păstra ordinea de drept, pentru a da voie societății în ansamblul ei să fie și să simtă că este produsul sistemului axiologic și nu reacțiile browniene ale unora sau ale altora. Liviu Dragnea este pe punctul de a fi transformat într-un  ”erou” sacrificat pe altarul democrației pe înțelesul statului de drept și mai puțin pe înţelesul mulțimii ieșită în stradă!

ADI CRISTI