Numărul poliţiştilor de la punctele de trecere a frontierei, suplimentat cu ocazia mini-vacanţei de 1 Mai

În perioada mini-vacanţei de 1 Mai, reprezentanţii Poliției de Frontieră vor asigura toate măsurile pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ la punctele de trecere a frontierei, la care se estimează creșteri ale traficului de persoane și a mijloacelor de transport. Astfel, pentru fluidizarea traficului s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Astfel, în această perioadă, aproximativ o mie de polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, într-un comunicat de presă. „Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz. În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă. Poliţia de Frontieră Română va depune toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători, se precizează în document. În altă ordine de idei, IGPF informează conducătorii de automarfare că autoritățile ungare au făcut public faptul că în perioada 29.04.2017 ora 23.00 (ora României) – până 01.05.2017 ora 23.00(ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de către autoritățile din țara vecină ca urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internațională a Muncii. În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice de pe teritoriul Ungariei. Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, care poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Aplicaţia prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute. De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent. (Edmond MACRI)