Ponta: Felicitări lui Matteo Renzi, cel atât de blamat și de trădat

 

Fostul prim-ministru Victor Ponta îl felicită duminică, printr-o postare pe pagina sa de socializare, pe ex-premierul italian Matteo Renzi pentru realegerea sa în funcția de președinte al Partidului Democrat din Italia, „cel care a fost atât de blamat și de trădat atunci când și-a dat demisia din funcția de prim ministru și lider al partidului”.

„Felicitări lui Matteo Renzi — cel care a fost atât de blamat și de trădat atunci când și-a dat demisia din funcția de prim ministru și lider al partidului într-un moment greu pentru țara sa — o țară în care trăiesc și peste 1,5 milioane de români. Este nu doar un prieten și un lider european pe care îl apreciez dar și singurul care ( învățând din propriile realizări și greșeli) poate să reformeze și să construiască un viitor pozitiv pentru Italia”, a scris Victor Ponta, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Deputatul social-democrat a ținut și să precizeze că prin afirmațiile sale nu dorește să facă nicio paralelă cu el sau cu PSD.

„Precizare — ca să (…) nu se înece cineva cu oasele de pește în Deltă zilele astea : nu fac nicio paralelă nici cu mine nici cu PSD / nu există nicio asemănare cu România / doar am felicitat public un prieten care pe care îl apreciez și care m-a ajutat la nevoie. Clar?”, conchide Ponta.

Fostul șef al guvernului italian, Matteo Renzi, a fost reales detașat duminică în fruntea Partidului Democrat (PD, centru-stânga), la putere în Italia, el obținând circa 72% din voturile de la alegerile interne, organizate în cabine de vot improvizate în întreaga țară și la care s-au prezentat circa 2 milioane de membri de partid, transmite AFP.

În vârstă de 42 de ani, Matteo Renzi a demisionat din funcția de șef al guvernului în decembrie, după respingerea masivă de către italieni la un referendum a reformei constituționale din care își făcuse principalul cal de bătaie. Pe acest fond și în fața contestării din partea aripii stângi a PD, el s-a retras la jumătatea lunii februarie de la conducerea partidului cu obiectivul de a obține o nouă legitimitate într-un nou scrutin, mai notează AFP.