PNL, primul partid care propune candidaţi pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională

PNL este primul partid care a decis propunerile pentru funcţia de judecător la CCR din partea celor două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, liberalii îl vor nominaliza la Senat pe Daniel Fenechiu, iar la Camera Deputaţilor pe Ioan Cupşa, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Daniel Fenechiu este vicepreşedinte al Comisiei juridice a Senatului, în timp ce Ioan Cupşa este doar membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Referitor la nominalizările pentru posturile de magistrat la Curte, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, că PSD-ALDE va avea o singură nominalizare pentru postul de judector la CCR, în contextul încheierii mandatului magistratului Maya Teodoroiu. Termenul depunerii candidaturilor a fost stabilit pentru luni, potrivit unei decizii a Biroului permanent al Senatului.

Preşedintele Senatului a adăugat că din partea PSD-ALDE va fi o singură propunere, iar numele Oanei Hăineală şi a Mariei Safta vehiculate în spaţiul public pentru un mandat de judecător CCR nu au fost discutate în coaliţie.

Pe 25 aprilie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a anunţat că PSD va avea două nominalizări, până pe 7 mai, pentru postul de judecător al CCR, o propunere fiind făcută de Senat, iar o alta de Cameră.

Mandatul judecătoarei Curţii Constituţionale Simona-Maya Teodoroiu expiră pe 15 iunie. Aceasta a fost propusă de PSD şi aleasă în februarie 2015 de plenul Senatului în calitatea de judecător al CCR în locul lui Toni Greblă, care a demisionat din această funcţie.

Mandatul magistratului Ştefan Minea la CCR expiră pe data de 15 iunie. Acesta a fost numit judecător CCR pe 15 iunie 2010.MEDIAFAX