Am ieșit imediat din ”copilărie” și am dat cu capul de pragul timpului prezent, din ce în ce mai jos, de parcă, pentru a trece dincolo, ești obligat să te întinzi pe burtă, să practici înaintarea târâș. O întreagă planetă de astfel de oameni târâș este pe punctul de a ajunge pe plajele oceanelor lumii, pregătindu-se să intre în ape, să-și schimbe habitaclul, să devenim pești sau animale marine, atâta timp cât ceea ce am lăsat pe uscat nu se mai poate numi mediu propice vieții.
Pur și simplu Donald Trump continuă să șocheze, retrăgând SUA din Acordul de la Paris, privind sănătatea mediului, reducerea emisiilor de carbon, încălzirea globală, distrugerea Planetei într-un ritm accelerat și ireversibil. Un gest surprinzător, de om apucat, de iresponsabil? Este adevărat, deja începe să ne coste din ce în ce mai mult salvarea noastră, implicit salvarea Planetei, bani pe care un om de afaceri de talia lui Donald Trump nu sunt văzuți cu ochi buni, atâta tip cât la nivelul productivității o astfel de acțiune nu produce decât pierderi pe termen mediu și poate un câștig, imposibil de previzionat, pe termen lung. De regulă, la acest gen de acțiuni, afaceristul se întreabă cât va pierde afacerea lui, uneori fiind chiar nesuferit, întrebând: ”De ce să salveze el Planeta?”, atâta timp cât alții au făcut averi spectaculoase numai și numai din ignorare?!
Ajungem din nou la pragmatica constatare, pe care omul de afaceri o decriptează atunci când aude în jurul său: ”Redu emisiile de carbon și te va iubi Planeta”! ”Eu nu vreau să mă iubească Planeta! Nu știu cum e să te iubești cu Planeta! Mie îmi este de ajuns o femeie frumoasă, căruia să-i fac un cadou, iar ea să mă iubească, cum se mai iubesc oamenii cu oamenii și nicidecum oamenii cu… țările sau chiar cu Planeta!”
Donald Trump, simplu și direct (de felul său,astfel descoperit și de Vladimir Putin), vra să înțelegem că tot ceea c a promis el în timpul campaniei electorale și pentru care poporul american l-a ales președinte, va înfăptui! Pericolul de aici poate să răzbată, transformând legea fundamentală a democrației într-o nemiloasă ghilotină, în fața căreia nimic și nimeni nu mai poate să facă ceva. Am ajuns astăzi să trăim pericolul ca să fim striviți, fără drept de împotrivire, de votul majoritar, cel care este îndrituit să facă regula, să schimbe destinele celor pentru care discursul electoral votat a devenit astăzi condamnarea lor la moarte. Donald Trump are această legitimitate de a face tot ceea ce a promis, promisiuni pe are specialiștii, profesioniștii în politică și prognoză, au spus, încă din momentul rostirii programului de guvernare al noului președinte al SUA, că în eventualitatea câștigării alegerilor, Donald Trump va trebui să se răzgândească, să-și schimbe fundamental acțiunile și atitudinile, care, dacă s-ar întâmpla așa cum sunt ele descrise în vâltoarea luptei electorale, vor duce la generarea unor major conflicte și nicidecum nu va liniști apele internaționale.
Față de ultima atitudine, inexplicabilă pentru cei mulți, a președintelui Donald Trump a sărit aproape instantaneu nou președinte al Franței Emmanuel Macron, cel care i-a amintit, de această dată în limba engleză (am trăit-o și pe asta: un președinte francez vorbind oficial, în engleză, cu un președinte american!) că nu există o Planetă B, astfel încât gestul pe care l-a făcut chiriașul de l Casa Albă devine astfel greu de înțeles și, mai ales, greu de explicat lumii!
Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a adresat joi seară în engleză americanilor pe care i-a îndemnat „să redea măreția planetei noastre” (Make our planet great again), parafrazând sloganul lui Donald Trump, după decizia președintelui american de a retrage Statele Unite din Acordul de la Paris.
Donald Trump s-a arătat a fi inflexibil față de decizia pe care a luat-o, încercând să mute discuția în zona ”nu mai suntem noi proștii altora”:
„Ieşim. Nu mai vrem ca alţi lideri sau alte ţări să râdă de noi. Şi nu o vor mai face(…)Aceleaşi ţări, care ne cer să rămânem în graniţele acestui acord, sunt ţările care profită de pe urma noastră, au costat America trilioane de dolari prin practici comerciale dure şi în multe cazuri, nu au contribuit la alianţa noastră militară”, a adăugat Trump.
Liderii republicani din Congresul american îl susţin pe Trump. Liderul majorităţii din Senat, Mitch McConnell, a salutat iniţiativa lui Trump şi spune că este o mişcare care îndreaptă greşeala fostei administraţii Obama, care afecta grav producţia de energie internă şi locurile de muncă aferente.
Aici se întâmplă partea gravă a lumii și nu pe malurile Dâmboviței, spațiul angelic, în care un alt președinte, mai înalt, dar mai mărunțel în prestanță, Klaus Werner Iohannis se pregătește să meargă la Casa Albă, evident în vizită, dar nu cu școala, ci de unul singur!
ADI CRSITI