100 de ani de la reforma constituțională de la Iași, sărbătoriți în Aula Universității Tehnice

Specialiști în istorie, drept constituțional și științe politice au luat parte la Colocviul „Proiecții constituționale asupra României viitoare”, în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), marți, 20 iunie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la reforma constituțională de la Iași. Lucrările Colocviului au fost moderate de prof. univ. dr. Daniel Șandru, coordonatorul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași.

 

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, a deschis evenimentul printr-o alocuțiune în care a vorbit despre istoria Aulei Universității. „Ceea ce impresionează şi astăzi la Palatul Universității nu sunt doar imensa Sală a Paşilor Pierduţi, în care se intră pe Scara cu Lei, sau monumentala scară de marmură de Carrara care ducea la biroul rectorului Titu Maiorescu şi la Sala Senat. Frumuseţea neasemuită a acestui Palat este conferită mai ales de Aula în care ne aflăm, precum şi de Biblioteca pe care Louis Blanc o dedică acestei instituţii pentru România, care are o legătură atât arhitecturală, cât şi emblematică cu Aula.” Rectorul și-a încheiat discursul printr-o pledoarie pentru Iași, ce a însemnat orașul în istoria țării și unde se află în contextul actual, dar și propria dragoste pentru oraș. „Revenind la ceea ce a însemnat Iaşul pentru perioada 1916 – 1918, putem afirma, fără îndoială, că acest oraş a reprezentat ultimul bastion al unei Românii prea mici pentru un război atât de mare, sâmburele unei renaşteri naţionale fără precedent. Închei spunându-vă că acest discurs v-a fost ţinut de un om de origine din Sibiu, dar pentru care Iaşul a devenit nu al doilea oraş, ci oraşul de crez, oraşul suflet. De fapt, aceste cuvinte v-au fost rostite de un ieşean”, a încheiat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. 

Luând cuvântul, Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, a legat însemnătatea evenimentului de actualul context politic. „Încercam să evit subiectele zilei, dar nu pot s-o fac, să nu găsesc o similitudine între Bucureștiul și Iașul de acum 100 de ani și cele două orașe astăzi. Acolo sunt lucruri fierbinți, tulburi, răvășite, aici s-a retras intelectualitatea românească, oameni de suflet ai acestei țări, prin reprezentanții lor la cele mai mari ranguri, să vorbească despre problemele curente ale țării”, a subliniat primarul.

Dezbaterile și prezentările Colocviului „Proiecții constituționale asupra României viitoare” au început cu discursul prof. univ. dr. Simina Tănăsescu, consilier prezidențial, coordonator al Departamentului Reformă Instituțională și Constituțională din cadrul Administrației Prezidențiale, care a vorbit despre identitatea constituțională a României. „Identitatea Constituției n-are cum să fie altfel decât adaptată societății românești, realităților contemporane, care presupun democrație, respectul drepturilor și libertăților fundamentale, diversitate socială și pluralism de opinii, de atitudini și toleranță”, a argumentat consilierul prezidențial.

 


 

În continuare a luat cuvântul prof. univ. dr. Vasile Dâncu de la Universitatea din București, sociolog și fost vicepremier, care a subliniat că, deși țara sărbătorește 100 de ani de la reforma constituțională de la Iași, capitala mereu uită acest eveniment. „Poate capitala are cu totul altă funcție într-o țară, nu neapărat aceea de a păstra valorile, ci de a duce înainte lucrurile prin conflict și prin lucruri care nu întotdeauna la prima vedere par a fi ok”, a spus profesorul în partea de început a discursului său. În continuare, Vasile Dâncu a subliniat faptul că, din cauza limitărilor politicienilor momentului, Constituția ajunge să fie prea des modificată, în loc să fie respectată. „Elitele sunt numai elite conflictuale și nu reușesc să găsească timp de decenii un minim consens, și atunci țara este în situația de regres și de foarte multe ori Constituția este siluită în toate felurile, este folosită de diverse lucruri care se află în conflict”, a argumentat sociologul.

 

Dintre invitați, la lucrările Colocviului au contribuit și dr. Cosmin Popa, reprezentantul Academiei Române pentru Programul Centenar, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, prof. univ. dr. Radu Carp, Universitatea din București, prof. univ. dr. Ioan Stanomir, Universitatea din București, conf. univ. dr. Ruxandra Ivan, Universitatea din București, conf. univ. dr. Sergiu Mișcoiu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. 

Evenimentul a fost organizat sub egida CENTENAR, în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2017, de către Compartimentul Centenar al Primăriei Municipiului Iași, cu participarea Departamentului Cultură, Culte și Centenar al Administrației Prezidențiale.

 

 

 

 

Discursul prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI

 

 

Stimaţi invitati, distins auditoriu,

 

Ne aflăm într-un moment aniversar unic pentru România, unic pentru Iaşi. Ne aflăm într-o aulă unică în România, Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Iată că acum, ca şi acum 100 de ani, aici, la Iaşi, românii au creat un singur curent, o singură opinie. Atunci, pentru libertatea ţării. Acum, mi-ar plăcea să sper, pentru dezvoltarea ei.

 

Pentru că lista invitaţilor cuprinde personalităţi ale culturii, istoriei, dreptului, care cu siguranţă ne vor vorbi despre însemnătatea istorică a acelor zile şi a acestei aule, cu permisiunea dumneavoastră vă voi prezenta câteva aspecte din istoria acestei magnifice încăperi.

 

În anul 1997, Ion Agrigoroaie scria, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea Palatului universitar, că „Aula întrece în frumuseţe Biblioteca, o rotundă impresionantă, ce ar putea cuprinde până la 500 de persoane, având în partea dinspre stradă o tribună măreaţă şi peste tot un plafon cu picturi alegorice şi simbolizatoare”.

 

Cum a fost construit acest palat şi, implicit, aula ?

 

La 17 februarie 1888, un incendiu de proporţii distruge complet Teatrul Naţional din Copou, principalul teatru ieşean. O dată fatidică, dar providenţială pentru planurile edililor Iaşului de a construi o nouă Universitate, care să-i poată cuprinde pe din ce în ce mai numeroşii studenţi împrăstiăţi în mai multe clădiri în oraş. Planul noii construcţii este aprobat de catre Regele Carol I în anul 1890. Construcţia se dorea monumentală, pe măsura primei Universităţi din Principatele Unite, şi va primi numele de Palatul Universităţii. Ne referim la ceea ce astăzi reprezintă jumătatea dinspre Copou a Corpului A.

 

În anul 1891 este contactată casa de arhitectură a lui Louis Blanc, elvenţian căsătorit cu o româncă, unul dintre cei mai apreciaţi arhitecţi în România acelor vremuri. Acesta propune pentru Palatul Universităţii un proiect în stil academic eclectic, luându-şi drept model nici mai mult, nici mai puţin decât Sorbona. Proiectul său este premiat cu medalia de aur la Expoziţia de Arhitectură de la Paris. Blanc face echipă cu alţi doi arhitecţi renumiţi, milanezii Giuseppe Trolli şi Carlo Scolari. Construcţia începe în anul 1993 şi este finalizată în doar patru ani, sub patronajul lui Take Ionescu, ministru la acea vreme.

 

Ceea ce impresionează şi astăzi la această construcţie nu sunt doar imensa Sală a Paşilor Pierduţi, în care se intră pe Scara cu Lei, sau monumentala scară de marmură de Carrara care ducea la biroul rectorului Titu Maiorescu şi la Sala Senat. Frumuseţea neasemuită a acestui Palat este conferită mai ales de Aula în care ne aflăm, precum şi de Biblioteca pe care Louis Blanc o dedică acestei instituţii pentru România, care are o legătură atât arhitecturală, cât şi emblematică cu Aula. Biblioteca primeşte numele celui mai renascentist spirit al Moldovei din secolul XIX, Gheorghe Asachi.

 

Iar ca respect şi recunoştinţă adusa familiei regale pentru sprijinul acordat în ridicarea acestui lăcaş de educaţie, Aula a primit, la vremea aceea, numele Carmen Sylva.

 

Intrând în Aulă, se pot observa sugestii masonice, imposibil de ignorat, materializate excepţional de hora basoreliefurilor care o înconjoară, reprezentând unul şi acelaşi personaj: Hermes Trismegistos, zeul alchimiei, al iniţierii înalte, deci al Cunoaşterii. Acest Hermes cu aripile desfăcute, încoronat cu laur auriu, are un semn straniu în locul plexului solar, o floare a sufletului care se deschide odată cu spiritul înălţat. Faptul că Hermes prezidează asupra celor care iau hotărâri în această sală arată aplecarea generaţiei de edili ai oraşului şi de constructori către o anume implicare masonică constructivă şi civilizatoare la Iaşi.

 

Arh. Ana Maria Zup scria in anul 2010: „Prin iniţiativa lui Take Ionescu, pictarea suprafeţelor Aulei a fost realizată de către doi specialişti austrieci, Drach şi elevul său Muth. Aceştia au realizat sub cupola aulei o mare alegorie picturală, înfăţişând la stânga filosofia şi astronomia, apoi medicina (cu un rănit condus de Esculap) şi botanica; la dreapta cupolei este reprezentat dreptul, sub figura regelui Carol I, şi alături jurisprudenţa; între ferestrele aulei se află pictate simbolic chimia, zoologia şi mineralogia.”

 

Cupola cuprinde o frescă, alegorie a vieții reprezentând Arta, Justiția, Caritatea, Clemența, Religia, Știința și, în final Moartea. La intrarea în Aulă, pe cupolă, se vede un grup cu Știința la mijloc pe un tron cu trepte, iar la ultima treaptă regele Carol cu sceptrul. Spre dreapta era înfățișat Ion Brătianu pe un tron, la picioarele căruia îngenunchează țăranul român. În centrul cupolei, pe cercul din jurul turnulețului, se regăsesc pictate portretele oamenilor politici sau profesori care au contribuit la întemeierea Universității. Pictura a fost realizată la inițiativa ministrului G. Mârzescu, de doi germani, pentru suma de 18.000 lei.

 

Pe partea centrală a cupolei Aulei este amplasat un luminator iar perimetral acestuia sunt o serie de zece medalioane cu personalităţile istorice şi culturale intrate în conştiinţa naţională care au fost considerate simboluri naţionale la momentul decorării. Identitatea naţională era legată de ideea de naţiune şi de cea de stat-națiune. Sunt reprezentați în medalioane: Mihail Kogălniceanu, Ion Ionescu de la Brad, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Alexandru Philippide, Grigore Cobălcescu, Radu Cernătescu, Garabet Ibrăileanu, Dimitrie Bagdasar, Haralamb Vasiliu.

 

Decoraţia interioară a Aulei (probabil elementele decorative de pe celelalte suprafețele și aria balconului) a fost distrusă în timpul războiului, probabil tot în acea perioadă au dispărut și picturile pe pânză ale Regelui Carol I al României și Reginei Elisabeta. Nu se menționează maniera de refacere a acestor suprafețe decorate și a elementelor de stucatură, care erau probabil în aceeași situație, sau cât din ansamblul decorativ anterior s-a recuperat în forma originală.

 

Trebuie să menţionez faptul că prin eforturile proprii ale Politehnicii ieşene, eforturi nu doar financiare, cât mai ales întervenţiile avute la diferite organisme guvernamentale, precum şi la Casa Regală, s-a reuşit acum circa patru ani refacerea şi repunerea tablourilor iniţiale cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Picturile actuale din Aulă au fost realizate în 2013 de artistul Mihai Tarași, profesor la Universitatea de Arte ,,G.Enescu” din Iași. Pentru realizarea acestora şi pentru poziţionarea lor corectă, s-a întreprins o muncă de documentare din mai multe surse și s-au consultat mai multe colecții de fotografii, stampe și cărți poștale.

 

Tablourile apărute după 1945, cu Gheorghe Asachi şi Petru Poni, de altfel foarte reuşite, sunt plasate acum la intrarea în Aulă.

 

Jumătatea dinspre centrul oraşului a corpului A, cea care acum aparține Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a fost construita mult mai târziu, în anii 1934 – 1937.

 

După război, partea veche a palatului universitar (aripa dreaptă) a fost reparată, remobilată şi extinsă. Sala Pașilor Pierduți a fost placată cu mozaic, iar pentru asigurarea iluminatului au fost instalate candelabre.

 

În anul 1944, în lunile iulie–august, Biblioteca și Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” au fost afectate când linia frontului a ajuns în zona Iaşi – Chişinău. Reconstrucţia a durat până spre sfârşitul anilor ‘50, atunci când s-a finalizat practic întreaga reabilitare a acestui spaţiu. După război, a început noua campanie de reparaţii şi de modernizări, care a culminat în 1952 cu ample lucrări de reparaţii capitale.

 

Iar monumentala Sală a Paşilor Pierduţi a fost decorată magistral cu picturile lui Sabin Balaşa.

 

Clădirea a suferit avarii grave la cutremurul din 1977 şi a fost consolidată în perioada imediat următoare. O documentare a acestor avarii este prezentată în expertiza din 1977 a clădirii, efectuată de un colectiv de expertizare aparţinând Facultăţii de Construcţii a Institutului Politehnic Iaşi. Această expertiză efectuată imediat după cutremur propunea măsuri de consolidare pentru fiecare corp separat, în principiu referindu-se la: consolidări provizorii de urgenţă a zonelor în care acţiunea seismică a solicitat structura până la limita capacităţii portante; consolidarea primelor două niveluri la aripile de sud-vest şi de nord-vest, execuţia unui planşeu din beton armat peste ultimul nivel la aripa nord, consolidarea sălii bibliotecii, subzidiri şi lăţiri ale fundaţiilor, înlocuirea cornişei din piatră cu una mai uşoară, legarea pereţilor cu tiranţi metalici şi consolidări locale (ţeseri, injectări, înzidiri). O parte dintre aceste lucrări au fost executate, aşa după cum rezultă din fotografiile din timpul consolidărilor.

 

De atunci şi până în prezent, Politehnica ieşeană a realizat numeroase lucrări de reparaţii, expertiză etc., însă fără o activitate coerentă, unitară de consolidare şi refacere a clădirii toate sunt doar de redusă şi vremelnică eficienţă. Studiile noastre au arătat că reabilitarea părţii vechi a Corpului A, cea care aparţine Universităţii Tehnice, deopotrivă Aula şi Biblioteca, necesită fonduri în valoare de 30 de milioane de euro, imposibil de accesat fără implicarea directă a Guvernului României.

 

Revenind la ceea ce a însemnat Iaşul pentru perioada 1916 – 1918, putem afirma, fără îndoială, că acest oraş a reprezentat ultimul bastion al unei Românii prea mici pentru un război atât de mare, sâmburele unei renaşteri naţionale fără precedent.

 

Dar, toate trec, toate se uită… se pare că şi rolul providenţial al Iaşiului în acele vremi. Si au demonstrat aceasta toţi anii de atunci şi până astăzi. In cartea sa, „Între Orient şi Occident”, istoricul Neagu Djuvara scria că până la începutul secolului al XX-lea, Iaşul a fost de departe cel mai evoluat oraş din Romania (aşa cum era la vremea respectivă): arhitectură mai coerentă, mai multe lăcaşuri de educaţie, moda occidentală, mulţi vorbitori de limbi străine, în principal franceza, totul mult mai elevat decât în alte oraşe, în principal decât într-un Bucureşti încă dator obiceiurilor orientale.

 

Unde ne-am pierdut?… Când şi cine a dorit aceasta unui oraş care a însemnat gura de oxigen pentru o întreagă ţară aflată în degringolada unui război nimicitor.

George Călinescu a petrecut mult timp la Iaşi, în perioada interbelică, timp care a fost deosebit de prolific pentru el în redactarea „Istoriei literaturii române”. Și spunea el despre acea perioadă trăită la Iaşi că îl „ingrozeşte zgomotul liniştii acestui oraş”. Nu cred că această „linişte” este o calitate. Cred că este o lipsă. O lipsă pe care şi acum o ascundem ultra-eufemistic în „dulcele târg al Ieşilor”. Dulce şi departe de „locurile zgomotoase”, unde se iau decizii, unde se fac planuri. Iar noi suntem aici doar ca, daca le va mai dori Dumnezeu, vremurile de restrişte pentru ţară să se spargă la porţile Iaşului.

 

În acest context, una dintre cele mai frumoase caracterizări ale capitalei moldave, pe care am mai reprodus-o cu alte ocazii şi la care ţin foarte mult, a facut-o academicianul Ion Simionescu, în cartea „Oraşe din România”, din 1923, o descriere dureros de valabilă şi astăzi:

 

„Ca un bătrân cuminte, Iaşul așteaptă mereu o soartă mai bună. A trecut prin toate, zile bune şi grele, a rămas închis în sine.

 

Nu cunoaște ura nici față de cei pe care i-a înălțat şi apoi îl uită. În schimb, întotdeauna primește cu dragoste pe cei care vin la el. Trecutul i-a fost glorios, se cuvine ca viitorul să vină la fel.”

 

Închei spunându-vă că acest discurs, poate prea lung, v-a fost ţinut de un om de origine din Sibiu, dar pentru care Iaşul a devenit NU al doilea oraş, ci oraşul de crez, oraşul suflet.

 

De fapt, aceste cuvinte v-au fost rostite de un ieşean.

 

Vă mulţumesc!