Asociația Berarii României: E nevoie de un cadru legislativ favorabil extinderii culturilor de orz și hamei

 

Asociația Berarii României susține necesitatea menținerii stabilității fiscale și crearea unui cadru legislativ favorabil extinderii culturilor de orz și hamei la nivel național.

Reprezentanții asociației au afirmat miercuri, în cadrul unei dezbateri desfășurate la Târgu Mureș, că producția de bere are un rol determinant în dezvoltarea economiilor locale, atât prin locurile de muncă pe care le creează și contribuțiile constante la bugetele de stat și locale, cât și prin sprijinul fermierilor locali de cereale și hamei.

‘Datorită caracterului său național, definit deopotrivă prin faptul că peste 97% (1) din berea consumată în România este produsă local și 70% din ingrediente provin din țară, sectorul berii reușește să genereze un adevărat lanț de efecte pozitive pentru economie’, a declarat Julia Leferman, director general al Asociației Berarii României.

Vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Alexandru Cîmpeanu, a menționat că județul Mureș este ‘emblematic’ pentru industria berii, nu doar prin importante facilități de producție prezente aici, cât și prin cultivarea unui ingredient esențial al berii, și anume hameiul.

‘Pe teritoriul județului se produce 80% din producția națională de hamei, caracteristicile hameiului produs aici fiind recunoscute de producătorii de bere locali. În acest fel s-a creat o legătură economică importantă între județul Mureș și industria berii din România, în beneficiul comunității locale. Ne dorim să perpetuăm această tradiție, cu o influență pozitivă pentru toți locuitorii județului nostru’, a declarat Alexandru Cîmpeanu.

În cadrul evenimentul a fost reafirmată dorința producătorilor locali de bere de a folosi în rețetele de fabricare a berii o cantitate și mai mare de ingrediente provenite din România, astfel, devenind necesară extinderea suprafețelor cultivate cu orz de bere și hamei pe plan național, pentru a acoperi nevoile producției.

Vorbitorii au subliniat, totodată, nevoia menținerii stabilității fiscale, o condiție obligatorie pentru ca industria berii să poată genera în continuare efecte economice pozitive, precum și nevoia creării unui cadru legislativ favorabil agricultorilor români, menit să le permită extinderea suprafețelor cultivate cu orz și hamei, în linie cu dorința producătorilor de bere de a atrage o cantitate din ce în ce mai mare de ingrediente locale.

‘Istoria ultimilor ani ne-a demonstrat că stabilitatea fiscală este condiția obligatorie pentru ca sectorul berii să poată genera aceste efecte pozitive care se fac simțite atât la nivelul întregii țări, cât și la nivel local și care se concretizează în crearea de locuri de muncă, contribuții constante la bugetul de stat și dezvoltarea sectoarelor de activitate conexe, precum agricultura, sectorul ospitalității, industria ambalajelor, servicii de transport. (…) Sperăm ca și în continuare sectorul berii să se bucure de predictibilitatea fiscală de până acum, necesară de fapt tuturor sectoarelor de activitate din România’, a afirmat Julia Leferman, potrivit unui comunicat de presă, remis miercuri AGERPRES.

Aceasta a adăugat că mărirea subvenției la hamei până la nivelul maxim prevăzut în UE și aplicarea unor măsuri speciale pentru culturile de orz de bere sunt necesare pentru a garanta și pe viitor caracterul profund național al industriei berii, în beneficiul economiei locale.

În țara noastră, suprafața totală cultivată cu hamei este de 220 hectare, existând un potențial de creștere în viitor a suprafețelor cultivate până la 500 hectare, limitat la suprafața existentă a spalierilor și a sistemului de susținere a hameiului. Există patru ferme producătoare de hamei, cu aproape 200 de angajați.

Asociația Berarii României, înființată în urmă cu 13 ani, reunește șase producători care furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România.