Ankara neagă că ar fi dezvăluit localizarea trupelor americane și franceze în Siria

Autoritățile de la Ankara au negat joi orice implicare într-un articol publicat de agenția de presă proguvernamentală turcă Anadolu în legătură cu localizarea forțelor speciale americane și franceze în nordul Siriei, provocând mânia Statelor Unite, care se tem pentru securitatea soldaților lor, relatează AFP.

„Nu se pune problema aici a unor informații furnizate de guvernul nostru”, a dat asigurări într-o conferință de presă Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

„Agenția Anadolu a publicat această informație cu ajutorul propriei rețele de surse”, a spus el, adăugând că „am aflat despre acest articol după publicarea sa”.

„Sub nicio formă noi nu dorim să punem în pericol soldați, personal ai unuia dintre aliații noștri, indiferent care este acesta, în în Siria, Irak sau în altă parte”, a insistat Kalin, spunând că „ne așteptăm la același lucru din partea aliaților noștri”.

Anadolu a publicat luni un articol în care a precizat unde sunt amplasate 10 instalații militare americane, dezvăluind chiar și numărul de soldați din forțele speciale staționate acolo.

Potrivit Anadolu, 200 de soldați americani și 75 de soldați ai forțelor franceze s-ar găsi într-un avanpost la 30 de kilometri nord de Raqqa, capitala autoproclamată a organizației Statul Islamic (SI).

Divulgarea acestor informații confidențiale expune forțele coaliției la „riscuri inutile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Adrian Rankine-Galloway.

Aceste 10 baze militare (două aerodromuri și opt avanposturi) sunt folosite pentru a oferi sprijin Partidului Uniunea Democratică (PYD, kurd), și aripii sale armate, Unitățile de protecție ale poporului kurd (YPG), considerate de Ankara ca având legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Turcia îi consideră pe separatiștii kurzi PKK drept organizație „teroristă”, în timp ce conflictul kurd în Turcia a costat viața a peste 40.000 de persoane de la declanșarea sa în 1984.

Relațiile dintre SUA și Turcia, deși aliați în NATO, s-au răcit după intervenția în Siria a coaliției conduse de Washington pentru a învinge SI.