Exercițiile navale comune efectuate de Rusia și China în Marea Baltică nu reprezintă începutul unei noi alianțe militare, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin într-o conferință de presă în Finlanda.
Cooperarea ruso-chineză aduce echilibru în lume și nu este îndreptată împotriva nimănui, a arătat Putin, potrivit agenției Xinhua. Moscova și Beijingul cooperează strategic în economie, politică și apărare, a adăugat liderul de la Kremlin. Gazda sa, președintele finlandez Sauli Niinisto, a reamintit că manevrele comune ale Rusiei și Chinei, care se încheie vineri, nu au fost primele, iar marina militară chineză a fost deja prezentă în Marea Mediterană.
Niinisto a explicat că nici Aurora, exercițiul militar al Finlandei și Suediei în Marea Baltică care urmează să aibă loc în viitorul apropiat, nu este un prim pas către formarea unui nou bloc. Cele două țări nu sunt aliniate militar, menționează Xinhua. În afara lor și a Rusiei, în jurul Mării Baltice se află șase state membre NATO — Danemarca, Germania, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia. Președintele Vladimir Putin, aflat în Finlanda cu ocazia aniversării centenarului independenței acestei țări, și-a exprimat vineri aprecierea pentru rolul țărilor neutre.
Manevrele navale ruso-chineze „Joint Sea 2017”, parte a programului anual de cooperare militară bilaterală, au început săptămâna trecută. Obiectivul lor declarat este antrenamentul pentru misiuni de salvare comune și pentru protejarea activităților economice maritime. China participă cu trei nave, cu mai multe elicoptere și cu trupe de infanterie marină. A doua parte a exercițiului va avea loc în septembrie, în Marea Japoniei și Marea Ohotsk, informează Xinhua. Anul trecut, cele două puteri au efectuat exerciții militare comune în Marea Chinei de Sud, iar în 2015, în Marea Mediterană și Marea Japoniei.