Milioane de ouă au fost retrase de la comercializare în Olanda după ce au fost contaminate cu un pesticid care ar putea avea efecte adverse asupra sănătății consumatorilor, au informat marți autoritățile olandeze, citate de DPA.
Ouăle conțin niveluri ridicate dintr-un insecticid numit fipronil, care la niveluri crescute poate provoca afecțiuni ale ficatului, tiroidei și rinichilor, a declarat pentru DPA o purtătoare de cuvânt a agenției olandeze pentru siguranța alimentelor.
Ouăle pe care a fost ștampilat X-NL-4015XX sunt considerate contaminate. Insecticidul a fost descoperit și în alte ouă, însă în cantități scăzute.
Potrivit DPA, prezența insecticidului a fost detectată în ouăle provenite de la șapte ferme de păsări în ultimele câteva săptămâni.
O companie a utilizat fipronil pentru a combate păduchii din adăposturile păsărilor.
Procurorii analizează în prezent modul în care ouăle au ajuns să fie contaminate.