E ADORMIRE ȘI NICIDECUM MOARTE

Mai mult ca niciodată în această zi dată nouă să o prăznuim și nicidecum să o plângem, suntem chemați să dăm voie bucuriei să ne-o aducă în față pe Maica Domnului, Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos, care singură a cerut să nu fie plânsă chiar și numai pentru că Fiul ei a chemat-o la ea. „Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleţi-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu, Cel ce dăruiește tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi, pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, că Cel ce o judecă în milostivirea Să, să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții, iar pe cei necredincioși să-i întoarcă și să-i facă pe toți o singură turmă a Bunului Păstor care și-a dat sufletul pentru oile Sale și le cunoaște și ai Săi îl cunosc!”

Un astfel de îndemn nu poate decât să ne farmece, să ne împovăreze tăcerea cu oda bucuriei în așa măsură încât inima fiecăruia dintre noi să fie pusă de jur împrejurul Măriei, ”cea fără de stricăciune”, pentru a primi în schimbul acestei dezvăluiri liniștea necesară invocării iubirii dumnezeiești.

Ne-am dat seama într-un târziu că praznicul Adormirii Maicii Domnului nu poate fi subiect de întristare, cu atât mai mult cu cât, în momentul în care Toma a cerut să i se deschidă mormântul în care a fost așezat trupul Maicii Domnului, acesta era gol, dovedind încă o dată că această chemare la cer  a fost cu putere dumnezeiască.

” Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. A cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i săruta mâinile acesteia, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol. Toți cei prezenți au cunoscut că trupul ei nu mai era în mormânt, fusese ridicat la cer, locul unde se află și sufletul ei.
Sfinții Părinți spun că nu se cuvenea că trupul ei din care S-a întrupat Dumnezeu-Cuvântul, să rămână în mormânt și să fie dat stricăciunii. După cum trupul ei a rămas fără stricăciune, adică feciorelnic, în timpul nașterii lui Hristos din ea, tot așa a rămas trupul ei fără stricăciune întru adormirea și mutarea ei de la viață pământească la viață cerească.
Mormântul în care a fost pusă Maica Domnului, a fost identificat în Ierusalim, cu toate că sunt persoane care afirmă că Fecioară Măria ar fi murit la Efes, locul unde a petrecut mulți ani după Înălțarea Domnului”.

Această ”reîntregire a familiei”, dispusă de Iisus Hristos, nu poate fi un motiv de întristare, atâta timp cât, mama este chemată să-și întâlnească Fiul, să fie în preajma Lui, așa cum a stat până la moarte și dincolo de moarte. Continuitatea grijii părinteşti față de cel născut, nu poate fi obstrucționată, indiferent dacă moartea intervine brutal în relația copii și părinți. Există această șansă a adormirii, care nu este moarte, ci doar un simplu somn, din care nu este exclusă varianta trezirii.

” Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52)”

O astfel de alternativă la neființă, la nemișcare veșnică, vine să ne explice de ce străbunii noștri daci râdeau în fața morții, se bucurau, ridicau braţele la cer, de acolo de unde Divinitatea îi privea, îi certa, îi chema.

La acele vremuri ei nu știau că acolo sus există un singur Dumnezeu, chiar dacă El urma să-și trimită Fiul la noi, peste mii de ani, pentru a ne învăța calea cea dreaptă atunci când își va da seama că suntem pregătiți pentru a înțelege semnificația jertfei, semnificația patimilor care să însângereze memoria celor ce-L vor urma întru închinare, rugăciune și iubire dumnezeiască.

Nimic nu este întâmplător.Nici Ana, mama Mariei, nici Iisus Hristos, Fiul Mariei și al lui Dumnezeu, personajele din plan principal, dar și din plan secund, care au fost în măsură să dea lumii eterne veșnicia clipei trăite.

ADI CRISTI