Angajaţii din administraţia fiscală ameninţă cu proteste începând din luna septembrie

Angajaţii din administraţia fiscală ameninţă că vor protesta începând din luna septembrie, nemulţumiţi de Legea salarizării. ”În condiţiile actuale, când s-a promis de către ministrul Muncii, de Parlament – şi aici mă refer la puterea guvernamentală – rezolvarea problemelor care au fost identificate şi proiectate în noua lege de salarizare, suntem astăzi în situaţia în care nimic din ceea ce s-a promis înainte de proiectarea legii salarizării, când oamenii erau în stradă, nu s-a realizat.  Este firesc ca ai noştri colegi să aibă o reacţie şi să iasă în stradă din nou şi, bineînţeles, să nu presteze sau să nu se conecteze la obiectivele guvernamentale atât timp cât Guvernul a minţit această categorie socio-profesională”, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, potrivit News.ro, care citează Digi24. El a spus că a solicitat puncte de vedere din ţară, adăugând că este convins că la începutul lunii septembrie angajaţii din administraţia fiscală ”vor reacţiona”. ”Aceste tensiuni existente astăzi în administraţia fiscală se vor tranforma în acţiuni de protest”, a precizat Oprescu. Liderul de sindicat a mai spus că, spre deosebire de protestele din luna mai, crede că de această dată ”reacţia va fi mult mai dură”. ”Am trecut prin nişte etape de negociere, prin nişte decizii pe care le-am luat noi, pe de-o parte, iar pe de altă parte au fost acceptate de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, angajându-se că vor rezolva problemele semnalate de noi, şi, având în vedere că nu au fost decât minciuni la mijloc, este firesc ca reacţia să fie mult mai dură decât înainte. Dacă până atunci (n.r. – în luna mai) se credea că este vorba doar despre lipsa banilor, acum noi credem că e vorba şi de rea-voinţă atât timp cât spui oamenilor că le rezolvi o problemă şi de fapt în lege introduci elemente care duc la îngreunarea rezolvării acelei probleme”, a mai afirmat Oprescu. El a spus că în acest moment nu există promisiuni de negocieri privind problemele semnalate de angajaţii din administraţia fiscală.