CSM Politehnica Iaşi a încheiat cu o remiză „seria de foc” din ultimele etape, când le-a întâlnit, pe rând, pe CFR Cluj, FCSB, Dinamo şi Astra, unele dintre cele mai bune echipe din campionat. Vineri seara, la Giurgiu, în prezenţa a doar circa o mie de spectatori, elevii lui Flavius Stoican au trecut pe lângă oportunitatea de a se întoarce de la Dunăre cu toate cele trei puncte, după ce mai bine de o repriză s-au aflat în superioritate numerică, în urma eliminării de către arbitrul Florin Chivulete a mijlocaşului gazdelor, Romeo Moise, după ce acesta a fost avertizat cu două cartonaşe galbene. Până la eliminarea lui Moise, jocul a fost unul echilibrat, cu o oarecare superioritate a gazdelor, însă adevăratele ocazii de gol au lipsit la ambele porţi. În partea secundă, ieşenii au ieşit mai mult la atac şi au avut două bune oportunităţi de a deschide scorul, prin Kizito (min. 54) şi Jo Santos (min. 66). S-a terminat Astra – CSM Poli Iaşi 0-0, un rezultat care a mulţumit, în final, pe toată lumea. Au evoluat echipele: Astra: Iliev – Bellu, Bejan, Erico, Al. Stan – Mrlzjak, Balaure (min. 81 Radunovici) – Romeo Moise, Marquinos (min. 73 Valentin Gheorghe), Nicoară (min. 44 Al. Dandea); CSM Poli Iaşi: Kelava – Tiago, Frăsinescu, Cioinac, Sin – Platini (min. 46 Spătaru), Pedro Mendes, Chelaru, Jo Santos (min. 90 Panţâru) – Kizito (min. 70 Cătălin Ştefănescu), Cristea. În urma acestui rezultat, elevii lui Flavius Stoican au urcat pe locul 7 în clasament, cu 9 puncte. În etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va evolua luni, 28 august, de la ora 21.00, în compania nou promovatei Sepsi Sf. Gheorghe. (E.M.)