Un atentat cu un vehicul-capcană s-a produs sâmbătă în orașul sirian Lattakia (340 km de Damasc), pe coasta mediteraneană, aflată sub controlul forțelor guvernamentale, a relatat canalul de televiziune Al-Manar și Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care consemnează mai mulți răniți potrivit Reuters. Explozia mașinii la bordul căreia se afla o cantitate importantă de explozibili s-a produs în cartierul periferic Tashreen al acestui oraș din centrul unei zone locuită de comunitatea alawită, din care face parte și președintele Bashar al-Assad, a relatat postul de televiziune Al-Manar, apropiat mișcării Hezbollah din Liban. Potrivit OSDO, mai mulți răniți sunt în stare critică, dar încă nu se știe numărul exact al victimelor. Conform unor surse, cel puțin două persoane au murit în urma atentatului. La sud de orașul de coastă Lattakia se află baza rusă Hmeimim, aflată în centrul efortului militar al Moscovei în sprijinul regimului Al-Assad, o intervenție care a schimbat situația în războiul din Siria, soldat cu peste 320.000 de morți în șase ani. (sursa: Agerpres)