România are o șansă să găzduiască, la București, Agenția Europeană pentru Medicamente, a afirmat duminică ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, precizând însă că este necesar ca toți oficialii români să susțină această candidatură.
„Nu este un proces ușor. Avem șansă? Avem o oarecare șansă, nu aș vrea să fim extrem de optimiști, dar e important să lucrăm cu toții împreună. De aceea, spre exemplu, am invitat europarlamentarii români la o discuție săptămâna aceasta și împreună cu cei prezenți am stabilit că toți, indiferent de opțiunea politică, vor susține această candidatură. Toți cei prezenți (la discuție, n.r.) (…). Trebuie să vorbim cu o singură voce. Suntem singurul stat unde am auzit că au apărut critici”, a declarat Victor Negrescu, la Alba-Iulia.
El a dat exemplu Bulgariei, care candidează la rândul său pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente.
„În Bulgaria, unde au un dosar mic, nu a criticat nimeni, toți susțin candidatura. (…) Trebuie să învățăm și chestiunea aceasta. Când vorbim despre interesele României, ar trebui să vorbim toți cu aceeași voce”, a spus Negrescu.
În opinia sa, relocarea la București de la Londra a acestei agenții ar aduce „avantaje importante” pentru țara noastră.
„Este una dintre cele mai mari agenții ale Uniunii Europene, vorbim de aproape 900 de oameni care lucrează pentru această agenție (…). Această agenție organizează anual evenimente care aduc aproximativ 40.000 de oameni (…). Această agenție este perfect autonomă, ea nu mai este finanțată din bugetul Uniunii Europene, pentru că activitățile pe care le prestează aduc mulți bani către această agenție”, a arătat Negrescu.
El a prezentat și avantajele sediului din Pipera, propus de România pentru a găzdui instituția.
„Sediul pe care noi l-am propus, care este nou, eficient energetic, lângă metrou, (…) este la jumătate de oră distanță de aeroport (…). Sediul nostru este în apropierea unor locuri unde oamenii pot sta, lângă centre comerciale. (…) România are ceea ce numim noi cea mai inteligentă relocare a agenției europene (…). Costurile pentru mutarea în țară vor fi foarte mici și sediul din România poate deveni operațional încă din prima zi după mutare”, a punctat Negrescu.
Totodată, Negrescu a precizat că decizia privind relocarea agenției va fi luată în noiembrie și, pentru creșterea șanselor României, este necesară „o acțiune diplomatică foarte intensă”.