Academicianul Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, a făcut joi un apel pentru păstrarea în câmpul muncii a specialiștilor aflați la vârsta pensionării din cadrul institutelor.
Simion a transmis premierului un mesaj pentru rezolvarea acestei probleme. „Aș vrea să îi comunic direct primului ministru. Am auzit că este un om dintr-o bucată, dar eu nu ajung să vorbesc cu el și vă rog pe dumneavoastră. Să nu ne facă răul ăsta. Face un rău imens. Nu știu ce economii poate face. Să ne lase și pe noi să gândim puțin. Noi trebuie să rămânem o națiune culturală. Nu este vorba de naționalism. Este pur și simplu să fii român, european, să îți iubești cultura ta, să vrei ca ea să existe și să se afirme odată cu limba ta și cu națiunea ta. Asta este o chestiune foarte importantă”, a spus academicianul.
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a susținut că prim-ministrul i-a transmis că specialiștii din institutele Academiei vor putea să lucreze în continuare.
„Primul ministru al României, care vă urmărește și vă apreciază foarte mult, mi-a transmis, chiar acum, că aceste informații nu sunt reale și că experții Academiei Române vor continua să-și poată duce activitatea”, a afirmat ministrul.
Andreea Păstîrnac a exprimat aprecierea pentru specialiștii Academiei Române și a pledat pentru o colaborare strânsă a instituției pe care o conduce cu forul academic.
„Cred foarte mult, după ce mergem peste tot și dăm manuale de limba română copiilor care astăzi învață în limba română, cred că avem din ce în ce mai multă nevoie de experți, de vocile lingviștilor, de vocile scriitorilor, ale profesorilor de limba română, ale academicienilor, avem nevoie de cupola acestei instituții pentru a explica importanța limbii materne”, a subliniat ministrul Păstîrnac.
Și Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, a precizat că, în urmă cu 10 zile, a trimis o scrisoare premierului Mihai Tudose în vederea rezolvării acestui aspect.
„În Academia Română există 1.600 — 1.700 de cercetători, de specialiști. Acum 10 zile, la disperare, am trimis, în calitate de vicepreședinte al Academiei, o scrisoare domnului prim-ministru în care îi spuneam exact situația realizării dicționarelor și de personalul de cercetare care există în Academie, apropo de pensionări și de imposibilitatea de angajare. La 1.700 de oameni sunt 100 de pensionari angajați, 150 maxim. Efectiv nu are niciun fel de consecință financiară, dar sunt specialiștii care se creează în decursul anilor, după zeci de ani petrecuți în biblioteci și învățat. Deci este nevoie de ei”, a declarat Simionescu.
O dezbatere dedicată limbii române, organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Academia Română, s-a desfășurat joi la Clubul Academicienilor. La eveniment au participat, alături de ministrul Andreea Păstîrnac, reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, ai Ministerului Educației Naționale, academicieni, profesori de limba și literatura română din străinătate.