ATÂT ȘI DE LA CAPĂT

De când ne-am globalizat, am aderat la o structură de genul pălăriei, sub care ”nu te ninge, nu te plouă și nici Soarele nu te bate în moalele capului”, am hrănit la sânii orgoliului cele mai ciudate reacții de dezvinovățire de care am fost în stare să ne alipim. Astfel, fiind și noi o silabă din fraza Uniunii Europene, de regulă considerăm că este bine să vorbească alții pentru noi, căci, de fapt dacă fac parte din aceeași alianță cu noi, nu mai trebuie să ne strofocăm noi creierele, atâta timp cât Germania, Franța sau Belgia ajung mai repede la cuvânt decât am face-o noi, care ar trebui să trecem Carpații sau să luăm Dunărea la traversat, în lungul ei. Dacă vorbește unul pentru toți, atunci este bine pentru toți, nemaiexistând diferenduri între noi, așa cum reușim să ne scuipăm ”ca la ușa cortului” în politica internă. La ”externe” este mult mai simplu chiar dacă este mult mai îngust locul, unde se anunță înscrierile la cuvânt, iar cei care nu au mai dat microfonul din mână, de pe vremea în care erau doar ei în uniune (pe motiv că cine dă banii acela dă și direcția, ordinele și mesajele), se văd puși în situația de a comunica lumii punctul de vedere al UE pe diversele chestiuni arzătoare ale momentului, care de fapt ne privesc pe toți. Evident că, o astfel de atitudine, ar trebui să ne cam strângă la tălpi, dar și la neuronii lăsați liberi să zburde într-o recreație mare prelungită.  Lipsa de exercițiu poate duce la atrofierea acelor organe nefolosite într-o perioadă lungă de timp, astfel încât ne vom trezi (dacă nu ne-am trezit încă) în situația de a nu mai avea nici o opinie, nici o părere, punct de vedere față de chestiuni care vor ajunge să ne privească chiar pe noi.

Atunci (adică acum!) vom aștepta ca alții să ne spună ce avem de făcut, cum trebuie să ne comportăm la noi în țară, care ar trebui să fie atitudinile față de cei care ne iau la palme și la întrebări, de parcă noi am fi fost criminalii și nicidecum victimele. Noi am fi hoții și nu deposedații de toate bogățiile țării, este adevărat, cu voia noastră liber exprimată. Și uite-l pe Hans Klemm, americanul, cum ne ia la palme în văzul lumii, că ne-am permis să ne pronunțăm asupra corupției descoperită în magistratură, în Justiție și am îndrăznit să ne croim legile după realitatea din teren și nu după mesajele pe care partenerii noștri strategici și cei din Piaţa Mare (Grande Place) a capitalei Belgiei (cum ar fi Manneken-Pis, care în olandeză înseamnă „Băieţelul care face pipi„) ni le tot transmit în ultimii ani la foc automat.

Pentru noi este benefică, cred ei, poziția ”taci și înghite, că de mestecat îți mestecăm noi”. O astfel de ipostază scârboasă și greu de digerat ne pune în postura unor revolte firești, a unor luări de poziție cât mai apropiate de demascarea folosirii noastre ca masă de manevră sau chiar în postura ”cărnii de tun”.

Cu cât vom accepta mai des și mai mult să ne exprimăm prin vorbele și frazele altora, cu atât ne vom da seama că suntem pierduți în spațiu, că am devenit o masă amorfă a celor lipsiți de personalitate, de cuvinte, de idei, de fraze, care să ne definească punctul nostru de vedere, chiar dacă ar putea să fie unul greșit (vezi Polonia sau Ungaria), dar care are în subsolul ei o explicație, care ne face să ne manifestăm gândirea proprie a interesului nostru național.

Aici, fie că vorbim de rănile pe care UE ni le alintă (vezi intrarea în Schengen), fie că SUA ne duce cu zăhărelul otrăvit (vezi vizele de intrare în SUA), înarmându-ne până-n dinți cu armamentul scos din muzeele militare de peste ocean, întâlnim o Românie care nu ne mai aparține, o țară ale căror pământuri au deja alți proprietari în afara poporului român. Am ajuns să stăm în gazdă în propria noastră țară, spațiul în care avem dreptul să ne revoltăm față de pericolul ce vine dinspre Phenian doar în formula tipică a Ministerului Afacerilor Externe de la București: ”MAE își exprimă, în context, „profunda îngrijorare față de continuarea acțiunilor provocatoare ale autorităților nord-coreene, care reprezintă încălcări grave ale rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și conduc la creșterea la un nivel fără precedent în ultimii ani a tensiunilor din Peninsula Coreeană”

Atât și de la capăt!

ADI CRISTI