Breaking News

Un nou grup de jurnaliști, absolvenți ai cursului de securitate cibernetică organizat de CERT-RO și AGERPRES

Un nou grup de jurnaliști de la diverse instituții media au absolvit, joi, cursurile de securitate cibernetică, organizate în această săptămână de către Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), alături de Agenția Națională de Presă AGERPRES.

Pe durata a trei zile, experții CERT-RO, alături de specialiști în combaterea criminalității informatice, au adus în prim plan studii de caz, precum și elemente de securitate cibernetică din perspectiva atacatorului și a utilizatorilor, dar și măsuri de protecție și anonimizare.

„Noi nu suntem Poliția, dar avem posibilitatea să sprijinim organele de urmărire penală. Este importat de știut asta, pentru că este important ca dvs să puneți întrebările în mod corect. Am trecut printr-o situație ciudată, la un moment dat, când am auzit la radio un moderator care întreba șeful unei companii private câte cazuri sunt instrumentate penal față de atacurile cibernetice. Nu era o întrebare pusă corect, pentru că persoana respectivă nu avea cum să știe așa ceva. Important este, repet, să întrebăm omul potrivit pentru situația potrivită”, a susținut, joi, Mircea Grigoraș, directorul general adjunct al CERT-RO, în cadrul ultimei zile a cursului de specialitate.

La rândul său, Cătălin Zetu, reprezentant al șefului Biroului de Investigare a Infracțiunilor Împotriva Sistemelor Informatice din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice (SCCI) al Inspectoratului General la Poliției Române (IGPR) a menționat că, în România, criminalitatea informatică este considerată infracțiune gravă.

„Criminalitatea informatică este considerată infracțiune gravă, în România. Un lucru pozitiv, după părerea mea, pentru că avem acces la mai multe instrumente legislative pentru a investiga acest tip de infracțiuni. Sunt nenumărate discuții legate de introducerea recunoașterii faciale atunci când mergi să scoți bani de la bancomat, dar asta e cumva la limita prelucrării datelor cu caracter personal. Pentru noi, însă, ar fi de mare ajutor această idee, dar costurile sunt foarte mari. Cel mai probabil, ar mai fi vorba despre o infrastructură impecabilă. Momentan, nu avem o astfel de bază de date și, din câte știu, nici nu sunt foarte multe țări cu o astfel de bază de date. Există o bază de date, bazată pe fotografii, dar nu ale întregii populații”, a explicat Zetu.

CERT-RO a organizat în perioada 22-24 August 2017, alături de AGERPRES, a doua ediție a cursului de securitate cibernetică destinat jurnaliștilor.

Pe parcursul acestuia cursanții au avut ocazia să se familiarizeze cu cazuri specifice și noțiuni legislative existente în România și la nivel internațional în domeniul securității cibernetice.

În plus, odată cu derularea acestei inițiative, organizatorii au avut ca obiect principal creșterea gradului de conștientizare în rândul jurnaliștilor asupra atacurilor aferente spațiului cibernetic, precum și posibile direcții de protecție, facilitând informarea corectă a publicului.

CERT-RO este o instituție publică, având ca atribuții prevenirea, analiza, identificarea și reacția la incidente ce afectează infrastructurile cibernetice care asigură funcționalități de utilitate publică sau servicii ale societății informaționale.

Fondată în anul 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățeni și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior.