Investițiile chineze ajung în Europa de Est la zeci de miliarde de euro și a venit vremea ca și în România acestea să fie prezente, a declarat miercuri președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, la recepția de Ziua Națională a Chinei.
El s-a referit în special la investițiile în domeniile energiei și infrastructurii.
„În perioada 2003-2004 guvernul Adrian Năstase a reușit să semneze, să realizeze câteva acorduri serioase, importante care conțineau proiecte mari de investiții chineze în România. Zece ani de zile s-au suspendat. Guvernul condus de Victor Ponta, din care și eu am făcut parte, a reluat proiectele mari de investiții, duse până într-o fază aproape finală. În 2016, din păcate, iar s-au suspendat. Și îmi exprim speranța că acum, după ce au fost reluate de actualul guvern, vom avea totuși posibilitatea ca în acest mandat să începem să le vedem și finalizate. Și vorbesc aici de Centrala Nucleară de la Cernavodă, de investițiile de la Rovinari și de alte investiții”, a afirmat Dragnea.
El a evidențiat că „în Europa de Est, investițiile chineze se cifrează la zeci de miliarde de euro”. „Poate că a venit vremea ca și în România aceste investiții să înceapă să se facă prezente, pentru că ajută în mod serios la dezvoltarea noastră”, a punctat el.
În ceea ce privește proiectul „Belt and Road”, Liviu Dragnea a subliniat că Portul Constanța „poate și trebuie să devină o poartă serioasă de intrare în Europa de Est și în Europa în general”.
Și ambasadorul Chinei la București, Xu Feihong, a vorbit despre investițiile în infrastructură. El a spus că își dorește, în ceea ce privește cooperarea celor două state, „mai multe rezultate tangibile” și a menționat negocierile în ceea ce privește centrala de la Cernavodă sau cea de la Rovinari. „Companiile chineze și-au manifestat interesul pentru a construi străzi, căi ferate și alte proiecte de infrastructură în România”, a punctat el.
„Guvernul român, în spiritul pragmatismului și eficienței, a făcut progrese în ceea ce privește îmbunătățirea mediului de afaceri și implementarea programului de guvernare”, a afirmat Xu Feihong și a adăugat că, în noiembrie, România va găzdui prima convenție a miniștrilor energiei din țările grupului 16+1.