Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Iași, că va face din ce în ce mai des apel atât la Guvern, dar și la decidenții locali cât și cei de la nivel central pentru a acorda mai multă atenție Centenarului Marii Uniri.
„Trebuie să avem un calendar atât cultural, dar nu numai, prin care să punem în valoare tot ceea ce ține de România de acum 100 de ani”, a spus Eugen Tomac, președintele executiv al PMP.
El a criticat faptul că „tinerii nu știu cum s-a produs Unirea” și că „nu știu multe lucruri despre ceea ce s-a întâmplat în această țară în ultimii 100 de ani”.
„Știu că este un bun prilej pentru a trece în revistă evenimentele importante. Mi se pare de nepermis ca la Iași să nu avem o statuie închinată regelui Ferdinand. Este un lucru care arată lașitatea celor care de multe ori se bat cu pumnul în piept că sunt mari români, dar nu au fost în stare să transpună în realitate un astfel de proiect. Cred că de la lucruri elementare și relevante ca și simbolistică trebuie să plecăm”, a spus Eugen Tomac.
Conform declarațiilor liderului PMP, „ar trebui să existe un calendar de evenimente în care să se implice toată societatea — de la biblioteci, la muzee, universități, biserici, culte”, pentru că „toți sunt cetățeni ai României și tot ar trebui invitați într-un calendar comun prin care să aducem un omagiu celor care au înfăptuit Unirea de acum 100 de ani”.
Un omagiu ar trebui adus, susține liderul PMP, și celor care au avut misiunea necesară atunci când s-a decis Unirea din 1859 dintre Moldova și Țara Românească și „s-a cedat capitala de la Iași la București tocmai pentru a pregăti acest teren pentru realizarea Unirii din 1918”.
„Toate aceste lucruri fac parte din construcția statului român și cred că la ora actuală există o indiferență față de calendarul pe care ar trebui să-l aibă statul român pe acest subiect. Nu ne întâlnim de fiecare dată cu această ocazie”, a mai declarat Eugen Tomac.
AGERPRES