24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Marea agitație pe scena politică a țării ține de mai bine de nouă luni, dacă nu chiar zece. Subiectul fierbinte, sub formă de cartof sos din cuptor, îl constituie ”legile justiției”, pretinsele făcătoare de minuni, ce ar trebui să salveze Justiția însăși de la o nemiloasă pedeapsă (meritată sau nemeritată), dacă ar fi să întrebăm publicul.
În această luptă ”care pe care”, dincolo de disputa firească a politicienilor, au mai intrat și o serie de actori atipici, artizanii consultărilor populare, adăpostindu-se sub umbrela unor dezbateri profesioniste, incluzând aici întregul sistem al justiției, dar și aglomerările pestrițe și neomogene ale oamenilor ieșiți în stradă, onorând la tot felul de comenzi suspecte, fie chiar din proprie inițiativă, din speranța că și glasul său contează. O astfel de abordare nu poate fi acceptată ca presiune pusă pe legiuitor, astfel încât ceea ce susțin magistrații sau ceea ce susține strada să fie de fapt literă de lege, pe care Parlamentul are doar misiunea de a o accepta.
Acest tip de legiferare nu poate fi acceptat nici măcar de cei mai vocali susținători ai uneia sau ai alteia părți implicate în procesul de legiferare, chiar dacă legea este cât se poate de clară în ceea ce privește rolul fiecărei puteri în statul de drept. Legislativă, Executivă și Puterea Judecătorească. S-a tot strigat ca din gură de șarpe de pericolul afectării independenței justiției atunci când toți întrau să spună Justiției cum trebuie să citească legea, cum ar trebui să o aplice. Atunci, pe bună dreptate, CSM se înfoaie de parcă ar fi fost un curcan care i s-a dat să vadă în fața ochilor doar roșu! Toți deveneau mari specialiști în a analiza sentințele instanțelor de judecată, așa cum toți aceștia aruncau anatema pe proasta judecată a instanțelor românești. Atunci când se mai nimerea ca verdictul de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să contrazică o decizie definitivă a ICCJ, Justiția din România trebuia să suporte presiunea unei reacții masive a populației din ce în ce mai afectată de aceste rateuri, din ce în ce mai multe, din ce în ce mai grave, care scoteau la iveală ițele unei afaceri revoltătoare, cu magistrați corupi, cu șefi de instanțe de judecată implicați într-un scenariu horror prin care România și-a pierdut nu numai credibilitatea de stat democrat în care o singură dictatură, aceea a legii, mai poate fi acceptată, ci pur și simplu a fost provocată să-și spele rufele în piețele publice ale Europei, căzând într-un ridicol molipsitor, greu de evitat.
Astfel, după strigătul de ajutor al Justiției, iată că avem astăzi un strigăt de ajutor, poate la fel d disperat, al Legiuitorului, cel care este pus în situația de a constata că toți devin astăzi specialiști în a legifera mai ales în domeniile în care este reglementată activitatea lor de zi cu zi. Este ca și cum populația ar fi chemată să stabilească valoarea taxelor și a impozitelor. Este greu de acceptat ca un magistrat să-și asume răspunderea pentru greșelile pe care le comite, pornindu-se de la realitatea de astăzi când niciun judecător nu este chemat să-și asume erorile unor sentințe greșite.
Mai mult, pentru ca tacâmul să fie complet, ne trezim astăzi cu presiuni de la șefa ICCJ, care nici mai mult și nici ai puțin încearcă să dea indicații Parlamentului cum ar trebui să voteze legile după care Justiția din România ar funcționa benefic pentru oamenii din Justiție. De fapt aici este cuiul lui Pepelea. Legile nu sunt doar pentru oamenii din Justiției, cât mai ales ele se doresc a mai avea acel sâmbure de adevăr pe care toți ar trebui să-l folosim.
Referitor la Legile Justiției pe care Parlamentul încearcă să și le asume ca inițiator, eliberându-l pe ministrul Justiției de presiunea străzii care pur și simplu a măcelărit o altă inițiativă legislativă a unui proiect de lege promovat de Guvernul României, a început deja să fie declanșată o discuție oarbă, lipsită de subiect real, doar pentru ca cineva să se audă: ”ÎCCJ susține, într-un comunicat, că nu a fost îndeplinită procedura specifică pentru inițierea acestui proiect. Totodată, șefa instanței supreme, judecătoarea Cristina Tarcea, afirmă că nu a existat transparență și dialog în ceea ce privește proiectul de modificare a Legilor Justiției.
Un astfel de proiect poate fi inițiat fie de către 100,000 de cetățeni, fie de Ministerul Justiției, sau de un deputat și de un senator. Proiectul, spun ei, ar fi trebuit să treacă prin Guvern, dar asta nu s-a întâmplat”
Atunci când nu ai argumente credibile, fezabile mult mai înțelept ar fi să taci și să înghiți, să mergi mai departe, dacă în intenția ta nu este să te faci de râs cu orice preț. Suntem mult prea subțire îmbrăcați pentru a nu face apel la mirificul procedeu cu ”mai puneți-vă o pătură peste frig”.
ADI CRISTI
